Am avut şansa să o văd, întâmplător, pe una dintre surorile Frăsie, care s-a cerut în direct, la televiziune, pentru a combate afirmaţiile false ale ministrului Berceanu. Acesta lansase recent „bomba” că domnia sa ar fi o campioană absolută a  salarizării bugetare din România, cu peste 400 de milioane (vechi) încasate lunar pe ştatul de plată. Domnişoara Frăsie a fost, până nu demult, director adjunct la Autoritatea Aeronautică Civilă, ocupând în paralel şi funcţia de şef de cadre. Adică de resurse umane. În această calitate îşi adusese la AAC sora mai mică, prospătă absolventă de facultate, pe care a pus-o din prima pe o funcţie de şef, cu o leafă la care nici un absolvent nu ar putea visa. Dealtfel, conform mărturisirilor sorei Frăsie, la AAC se înregistrează cea mai mare densitate de şefi pe cap de angajat, unui şef revenindu-i o medie de 4 subordonaţi.

Domnişoara Frăsie a oferit un veritabil recital  de aplomb (nu vreau să spun tupeu, deşi e pe aproape). Cu o siguranţă de sine rar întâlnită şi-a etalat o impresionantă colecţie de certificate, masterate şi specializări care fac din dânsa, probabil, cea mai competentă persoană din România. E drept că gazetarii prezenţi în studio au întrebat-o când a avut timp să urmeze toate aceste cursuri, dat fiind vârsta sa destul de fragedă, pentru că însumate, toate acestea ar fi putut califica doar o persoană ceva mai vârstnică, dar domnişoara Frăsie a avut răspunsuri pentru toate întrebările. A venit cu fluturaşul de leafă (deşi la AAC aceasta este strict confidenţială) şi a demonstrat că veniturile sale nu se ridică decât pe la vreo jumătate din suma avansată de ministru. Şi că tot ce a câştigat dânsa s-a datorat exclusiv competenţei şi performanţelor – inclusiv sporurile, care pe la AAC sunt în număr de  nu mai puţin vreo 15 (inclusiv sporul de radiaţii cosmice). Pentru ca misterul să fie total, invitata a mai arătat că n-a fost propulsată în carieră de intervenţii politice şi că nimeni din familia sa nu a avut anterior vreo legătură cu aviaţia (un amănunt pe care l-a omis este acela că dânsa a debutat ca stewardesă, nu ca specialistă în drept aerian).

Ca să nu mai zăbovim: cu aplombul de care vorbeam, cu prezenţa de spirit şi cu modul arogant de a argumenta, domnişoara Frăsie i-a redus, practic, la tăcere, pe cei cinci jurnalişti porniţi să o toace mărunt, dar fără o suficientă documentare prealabilă. Pe care, dacă ar fi avut-o, ar fi înţeles mai bine mecanismele supra-calificării şi superpromovărilor de care a beneficiat această cea mai valoroasă salariată din România.

Problema de fond, acolo, e alta, şi miniştrii care s-au perindat pe la Transporturi s-au făcut că nu o observă sau că nu înţeleg, oridecâteori a venit vorba despre lefurile exorbitante pe care le încasa „gaşca lui Geică”. Autoritatea asta s-a „corcit” cu o regie autonomă. Mandatată de stat cu dreptul de a încasa taxe de la operatori, nivelul acestora şi bugetul instituţiei se stabilesc în sensul invers celui logic: se cumulează lefurile ”aliniate” la nivelul mondial (pentru prestaţii clar sub acesta) şi se adună celelate cheltuieli (printre care şi diurna, de vreo 100 de euro) şi pe baza rezultatului obţinut se calculează cât să fie taxele. Normal că acestea sunt printre cele mai ridicate din lume, iar „scuza” celor care devin beneficiarii lor este că ei, chipurile, n-ar fi bugetari, că îşi realizează singuri „veniturile” Mai mult: culmea paradoxului este că majoritatea şefilor şi le rotunjesc primind bani de la cei pe care trebuie să-i controleze şi să-i monitorizeze – companiile aviatice, la care  majoritatea lucrează „peste program” ca piloţi sau consultanţi, într-un clar conflict de interese!

Domnişoarele Frăsie şi fostul lor şef Geică sunt produsul acestei stări de fapte care proliferează sub privirile blânde, uneori chiar mirate, ale miniştrilor naivi sau neaveniţi...