Ziarul personal Octavian Andronic
29 Mar 2024 - 17:17
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

''Am rugat păsările domestice să fie ținute în curte și să nu intre în contact cu păsările migratoare''

Gheorghe Flutur, Ministrul Aviculturii

--

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

marți 17 iulie 2001 Nr: 370

Sindrofia de partid și de stat

de Octavian Andronic

Noua Putere oferă nației și un alt model, perfecționat, a ceea ce s-ar putea numi "sindrofia de partid și de stat". Dacă pe timpul fostei puteri aniversările zilelor de naștere ale mai-marilor zilei, sau onomasticele acelorași, se produceau într-o pestriță devălmășire, cu multe efecte aflate sub semnul întâmplării, astăzi lucrurile s-au schimbat radical. Nu mai este, azi posibil, ca în aceeași zi mai mulți potentați să-și facă fiecare propria petrecere. Amintiți-vă ce era de Sfântul Ion, de pildă: cine nu voia nu era în grămada deschisă formată la PNȚCD, pentru a-i da mâna sau o petiție președintelui Diaconescu; cei mai atenți la mersul lucrurilor preferau să meargă la veritabilul centru de putere care era Ministerul Agriculturii, unde Ion Mureșan contoriza atent felicitările; cei fără vreo treabă precisă se duceau la Cultură să schimbe două vorbe cu Caramitru, și în felul acesta forța omagiatoare a maselor devenea difuză și nesemnificativă. Am dat doar un exemplu. Cu totul altfel, spuneam, stau lucrurile astăzi. S-a făcut ordine și în acest domeniu. Mai întâi că la manifestări publice au dreptul membrii guvernului și ai partidului într-o ordine prestabilită. A fost, mai întâi, premierul, pe 22 iunie. Felicitările s-au primit strict după program. De dimineață, la Guvern, personalul din subordine. Apoi, de la 2 la 4, mass-media și societatea civilă, la Partid; de la 4 la 6, oamenii de afaceri și întreprinzătorii, în același loc; abia seara, la Snagov, a fost rândul nomenclaturii de partid și de stat să ciocnească o cupă festivă cu premierul și cu președintele (de partid). În ordine strict cronologică, dar și de autoritate, a fost, sâmbătă, rândul ministrului de Externe. Dl Geoană, care și-așa e mai mult plecat decât pe-acasă, și-a restrâns lista la 250 dintre cele mai importante personalități de care are dânsul nevoie sau ar putea avea în caz că, cu care a ciocnit un pahar la "Lac 2". Echipele de protocol învață de zor noul ritual. Poliția învață ordinea locurilor-gazdă și pe cine să lase să parcheze și pe cine nu. Invitații învață unde să se aștepte a fi invitați și unde nu. Nimic nu se mai desfășoară la întâmplare.  Sindrofiile de partid și de stat marchează noua ordine politico-socialo-economico-protocolară care ne va înălța pe  culmile de prosperitate și progres pe care n-au reușit să ne înalțe alții.

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie