Respectul pentru proprietate, aproape inexistent vreo 50 de ani și redescoperit cu entuziasm după 1989, generează fenomene adeseori stranii.
Primul tronson al autostrăzii Soarelui a întârziat cu aproape un an datorită proprietarului unei bucăți de teren, mică dar aflată exact pe axul drumului, care nu voia în ruptul capului să se dea dus, nici măcar cu expropierea.
Proprietatea e sfântă – clama respectivul colonel în a cărui tinerețe revoluționară tratase, probabil, cu mult „respect” dușmani ai poporului puși pe căpătuială.
O situație de-a dreptul stranie se întâmplă într-un hotel din buricul Bucureștiului, unde o cameră de vreo 20 mp de la mansardă este proprietatea unui octogenar. Cum a ajuns acesta să fie proprietarul unei camere de hotel? Simplu: când au început naționalizările, deținătorul stabilimentului cu pricina, aflând că se confiscă imobilele cu un singur locatar sau proprietar, și-a împroprietărit la repezeală câțiva cunoscuți cu câte o cameră, sperând ca în felul acesta să scape. Vigilența comunistă nu l-a iertat, iar hotelul a fost naționalizat. Fără, bineînțeles, camerele ocupate de amicii proprietarului. Nu știu ce s-a întâmplat cu ceilalți, dar unul a supraviețuit și la ora asta desfășoară o amplă și fructuoasă campanie împotriva noilor proprietari ai hotelului (vândut de FPS) care au demarat ample lucrări de modernizare și refacere, cu atât mai complicate cu cât imobilul este trecut în lista monumentelor istorice și de arhitectură. Aceste lucrări n-au putut ocoli cămăruța proprietarului, care a reclmat la toate forurile violarea intimității și îndepărtarea abuzivă a vechilor instalații și a mucegaiului din încăpere. Dincolo de asta are loc și un alt război al nervilor: la oferta noilor proprietari de a cumpăra camera, omul răspunde mărind în fiecare zi prețul: a plecat de la 500.000 de euro (!!) ajungând, zilele trecute, la un milion și jumătate!!! Înțelegerea de azi cade sistematic mâine, iar „pasul” este cam de 50.000 de euro pe zi. Această negociere interminabilă ține în loc lucrările, iar hotelul își tot amână data inaugurării pentru că nimeni nu poate să ghicească când se va opri proprietarul din această cursă irațională care sfideză bunul simț și logica. Dar, cum știți foarte bine, proprietatea e sfântă și orice comentariu e de prisos!