Cât este de greu să scoți din capul oamenilor niște idei preconcepute ne-o dovedește tocmai evoluția din ultimii 21 de ani a unei instituții esențiale pentru funcționarea statului.
SRI și-a prezentat miercuri bilanțul anual. Ca de obicei, evenimentul a fost onorat de prezența președintelui Băsescu, cel în a cărui subordine directă se află instituția. Nu este un secret pentru nimeni că Traian Băsescu are o adevărată slăbiciune pentu spioni: din primele momente ale mandatului a fost pur și simplu fascinat de șansa de a ști atât de multe lucruri la care muritorii obișnuiți nu au acces. Fascinația s-a cuantificat într-un tratament preferențial acordat atât din punctul de vedere al finanțării cât și din acela al răsplătirii servanților săi cu recompense constând în trese pe sub cămăși. În ajunul bilanțului, alți 6 „securiști” au devenit generali, adăugându-se unui eșalon important, în funcție sau în rezervă.
Istoria SRI-ului a început în 1990 după tulburările de la Tg.Mureș, care au prins noile autorități complet descoperite din punct de vedere informațional. I-a revenit lui Virgil Măgureanu sarcina ca pe ruinele fostei Securități să construiască o instituție nouă. A fost nevoit să o facă cu o parte dintre oamenii vechi, cei noi neavând când să se formeze, dar procesul de împrospătare a fost constant, chiar dacă puțină lume era dispusă să accepte ideea. Șapte ani agitați și controversați a stat profesorul în fruntea instituției, contribuția sa originală la „schimbarea” din 2007 fiind răsplătită de noul președinte cu o licențiere brutală. I-a luat locul unui personaj fără nici un fel de veleități și care n-a reușit să lase vreo amprentă: Costin Georgescu. A plecat odată cu patronul său, în diplomație, conducerea fiind preluată de un fost parlamentar – Radu Timofte. Acesta i-a supraviețuit lui Iliescu până la scandalul ostaticilor din Irak, când a fost nevoit să-și dea demisia, laolaltă cu ceilalți șefi de servicii. Numirea succesorului său a fost o surpriză pentru toată lumea. Băsescu a preferat unui om din formația politică proprie, unul de la „inamic”: pesedistul Maior. Odată intrat în pâine, acesta s-a „neutralizat”, devenind partenerul celui care l-a înălțat în gradul de spion șef. Spre deosebire de predecesorii săi, acesta reușește să-și asigure un „low profile” tipic, neieșind decât rareori în fața presei.
Bilanțul este o astfel de ocazie, iar „Big brother” n-a ezitat să laude succesele doar de el știute ale unei instituții de a cărei funcționare se simte mai legat decât de oricare alta. |