V-aţi întrebat, probabil, văzând valul de publicitate ce s-a revărsat asupra unor publicaţii şi posturi de televiziune, ce se întâmplă cu Romtelecom-ul? Ce le-a venit, aşa deodată, să facă ce n-au făcut până acum? (Şi de ce ar fi făcut-o: cunosc oameni ale căror cereri de instalare a telefonului zac în registrele instituţiei de câte 10-15 ani). O primă explicaţie ar veni din partea noului management. După cum bine se ştie, compania de telefoane - de stat - din Grecia, a devenit noul proprietar al companiei naţionale române, scoase la vânzare de către FPS. Printr-o adevărată lovitură norocoasă - ceea ce fusese evaluat la circa 2 miliarde de dolari (un miliard fiind investit de statul român în ultimii vreo doi-trei ani) s-a adjudecat cu doar 300 de milioane de dolari! Aşa sunt grecii. Norocoşi. Iar românii - ghinionişti. (Apropo: în filmul „Vremea ţiganilor" al lui Kusturica, difuzat recent de ACASĂ TV, un personaj face o urare altuia: să ai noroc ca România!). Ei bine, acest nou management ar fi mai dezgheţat şi ar gândi mai în perspectivă, motiv pentru care i-a vărsat o grămadă de dolari Nadiei Comăneci, pentru a-şi împrumuta figura acestei campanii. Dar de unde! Un destul de înalt funcţionar de la Palatul Telefoanelor mă asigură că e o şmecherie tipic grecească: în felul acesta, mai scapă de criticile gazetelor nevoiaşe după publicitate, pentru scumpirile neruşinate produse de la luarea în primire. Anul acesta au avut loc nu mai puţin de opt scumpiri, care fac ca telefonul să devină o povară de ne- suportat pentru cei care au nevoie de el. În Capitală, în ultimele două - trei luni, s-au montat 4 000 de noi posturi şi au fost desfiinţate - prin renunţări - alte 5 000! Sugestiv, nu? Telefonul nu era un lux. Face însă mari paşi ca să devină una dintre cele mai dureroase poveri ale traiului cotidian. Via Atena.