A rămas mai puțin de o săptămână până la scrutinul pentru europarlamentare, dublat de un referendum – al doilea din acest an – pentru votul uninominal în două tururi și parcă niciodată, în cei aproape 18 ani care au trecut de la Revoluție, dezinteresul românilor pentru democrația participativă nu a fost mai mare ca până acum.
O primă explicație o poate constitui miza minoră a celor două evenimente. Populația nu a înțeles mare lucru din exercițiul de până acum al europarlamentarilor noștri. A înțeles doar că niște oameni, trimiși la Strasbourg pe criterii aleatorii, stau acolo pe diurne bune și nu fac mai nimic. Iar când ar trebui, totuși, să facă ceva, se împart în două, la fel ca acasă, cum a fost cazul, mai deunăzi, cu „meciul” tăcut dintre democrați și restul lumii. Partidele n-au ajutat mai deloc electoratul să înțeleagă de ce este important acest scrutin. Listele conțin ori nume neinteresante, ori anonimi. Campania din mass-media a fost ternă, iar concursurile organizate de unele posturi TV mai ambițioase au fost pur și simplu penibile. Singurele, ceva mai interesate, par a fi partidele mici, fără prea multe șanse, care încearcă să forțeze procentele în vederea viitoarelor alegeri. Europarlamentarele apar mai degrabă ca o loterie „6 din 49” de la care fiecare așteaptă o minune mai mare sau mai mică.
Referendumul apare chiar mai dramatic: el este deja un exercițiu democratic fără rost, din care aproape nimeni – cu toată râvna prezidențială – nu mai înțelege nimic. De ce să mai votăm, când guvernul și-a asumat deja acest procedeu? – se întreabă, pe bună dreptate, cei care mai înțeleg câte ceva. Dar nu totul. Pentru că miezul problemei îl constituie șansa președintelui de a se arăta publicului ca un ins profund preocupat de soarta națiunii, pentru care este dispus să se bată cu balaurul corupției cu mai multe capete, având de partea sa doar mielul democrat, imaculat și nevinovat. Nici prin cap nu-i trece președintelui să mai respecte vreo prevedere constituțională, între care și aceea că rolul său a fost doar să propună tema referendumului, nu să-i și facă campanie, nevând dreptul să se manifeste ca parte implicată, dar asta nu mai șochează pe nimeni, comportamentul său fiind deja acceptat ca o paricularitate a condiției sale de președinte-jucător la toate jocurile de noroc ale democrației.
Traian Băsescu și-a asumat, în această chestiune, un mare risc: acela ca, în ciuda râvnei depuse, rezultatul referendumului să nu fie cel așteptat. Ar fi o înfrângere care va contribui la descreșterea poularității sale și a încrederii care ar trebui să-l propulseze, în 2009, spre un nou mandat. Un joc de ruletă, în care n-ar fi exclus să apese pe trăgaci exact când glonțul dezinteresului este pe țeavă.