Toată lumea bună face vizite la Poliție și bea cafele cu procurorii șicu polițiștii care-și tocesc coatele scormonind prin dosarele "privatizării secolului" - cea a companiei naționale de telecomunicații. Au fost deja Sârbu, Pantiș, Dimitriu, Remeș. Vor mai trece Stoica, Radu Vasile, Babiuc și Țepelea. Adică cei care au pus umărul și semnătura la reușita acestei reușite - vânzarea Romtelecomului de stat operatorilor de stat din Grecia, pe vreo 300 de milioane de dolari. Nu suma aceasta - evaluată diferit, pe o scară ce pleca de la peste două miliarde și a ajuns unde-a ajuns este marea problemă. La urma-urmelor, prețul de vânzare al unui produs este rezultatul clasicului joc dintre cerere și ofertă. Puteam noi să cerem și zece miliarde că grecii - singurii rămași în competiția pentru achiziționare - tot 300 ne dădeau, că probabil nu aveau mai mult. Problema e comisionul, eternul comision. Să nu vă închipuiți, Doamne-ferește, că vreunul dintre cei menționați s-ar fi înfruptat cumva din acest comision! Comisionul l-a luat legal, sau aproape legal firma de consultanță care a mijlocit această afacere de succes: Goldmann - Sachs. Firmă cunoscută, cu tarife mari. În cazul nostru - 9 milioane de dolari. Chestiunea pe care încearcă să o descâlcească acum poliția este: de ce 9 și nu 6,75, cât ar fi trebuit să fie conform unor reguli pe care nu le cunoaștem prea bine? Este în joc, deci, o diferență de vreo două milioane de dolari, plătită necuvenit, după părerea anchetatorilor. Mai zic aceștia că nu FPS ar fi trebuit să plătească comisionul (sau o parte din el) ci chiar Romtelecomul și grecii care au pus mâna pe el. Cel mai straniu lucru - sau, cine știe, poate cel mai firesc? - este entuziasmul cu care fostul ministru Pantiș și-a desființat ministerul în care lucra, prin această tranzacție. Dezinteres, romantism, realism? Sau din toate câte ceva. Rămâne, până la urmă, obsesiva problemă a comisionului. Și a celor 2 milioane de dolari - sumă suficientă pentru a liniști conștiințe și a oferi satisfacția lucrului bine făcut. |