Începând de marţi, 20 Ianuarie, a intrat în vigoare Legea nr 298/2008 privind reţinerea datelor generale sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial în 21 Noiembrie 2008 şi nu a stârnit niciun fel de reacţii. A trecut aproape neobservată. Republicarea ei, cu un comentariu de avertisment pe site-ul Agenţiei AMOS News (Informatia.ro) în fluxul de ştiri al zilei de 19 Ianuarie, a stârnit însă o veritabilă furtună... electronică. Site-ul a foat pur şi simplu paralizat de avalanşa de vizitatori, iar comentariile au alcătuit un veritabil proces de opinii pro şi contra. Practic, începând de marţi, toţi operatorii de telefonie fixă şi mobilă sunt obligaţi să stocheze timp de 6 luni toate datele despre convorbirile abonaţilor – de unde se vorbeşte, cu cine, locaţia celui apelat, când şi cât se vorbeşte. Tot de marţi, acelaşi regim se aplică şi mesajelor de tip SMS. Peste două luni, din 15 Martie, toţi providerii de internet vor trebui şi ei să înregistreze şi să stocheze datele legate de mailuri – de unde se trimit (IP-ul), data şi ora conectării la Internet, cui se trimit mailurile, data şi ora deconectării. Tot de atunci se stochează şi datele referitoare la navigarea pe Internet – adresele accesate, timpul, ora conectării şi a deconectării.

În rezumat, Big Brother intră cu brutalitate în viaţa noastră de fiecare zi şi ne scotoceşte – legal – intimitatea. Faţă de această situaţie, ascultarea telefoanelor de către Securitate apare drept o joacă de copii. Aşa cum atunci nu ne puneam problema dacă suntem sau nu vinovaţi, dacă facem sau nu ceva ilegal, temându-ne în schimb că orice poate fi interpretat şi acuzat, mă întreb şi acum câtă libertate şi câtă necesitate încape într-o astfel de măsură şi dacă nu cumva, din date absolut nevinovate nu se pot confecţiona acuzaţii. Sau se pot constitui premisele unui şantaj.

Toate aceste lucruri ar fi fost normal să poată fi dezbătute, discutate, analizate, înainte de adoptarea acestei legi. În mod paradoxal, nimic de acest gen nu s-a întâmplat. Iniţiatorul – Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei – nu a fost interesat să afle părerea populaţiei asupra proiectelor de lege, iar populaţia nu a fost avertizată de instituţiile societăţii civile, mult mai preocupate de alte probleme, cu precădere electorale. Aşa încât proiectul a devenit lege aproape fără să se bage de seamă.

Din dezbaterea – tardivă – pe care a provocat-o informaţia difuzată de AMOS News (Informatia.ro) reies două puncte de vedere. Primul – acceptă situaţia, pe principiul „nu comit nici o ilegalitate, nu am de ce să mă tem”. Al doilea este reprezentat de revolta celor care-şi văd intimitatea şi opţiunile invadate în mod brutal. Chiar dacă legea precizează că nu conţinutul face obiectul stocării, persistă suspiciunea că cineva, undeva, poate oricând  să facă şi această operaţiune, fără a exista garanţii clare că suntem protejaţi împotriva intruziunii cu rea intenţie. Sau că datele astfel obţinute pot fi folosite în alte scopuri.

„E ca în America” – spun cunoscătorii – şi nu greşesc. Ba, chiar, ating esenţa problemei. Pentru că discreţia şi eficienţa a fost pusă în operă această lege este strâns legată de presiunile făcute de americani asupra autorităţilor române, cărora le-au fost condiţionate în acest fel o serie de acorduri, între care şi introducerea în programul „Visa Waiver” de facilitare a accesului vizitatorilor români în Statele Unite. Până la urmă, se poate spune, toată această restrângere a unor libertăţi democratice are un scop major: lupta împotriva terorismului. Dar, înainte de a afecta demersurile teroriste, ea afectează încrederea cetăţeanului în autorităţi şi în bunele intenţii ale acestora.