Cu siguranță că dl Meleșcanu nu este cel mai fericit ministru. Al Justiției. În orice caz, se poate considera un recordmen. Alături de Victor Babiuc, domnia sa dvine cel mai polivalent ministru, cu trei portofolii diferite: Externe, Apărare, Justiție! Portofolii grele, fără îndoială.
Nu că m-aș îndoi de calitățile manageriale ale domniei sale - la urma urmelor a fost și șef de partid, nu doar ministru - dar parcă m-aș fi așteptat ca Tăriceanu și ai lui să găsească un jurist, nu neapărat liberal, dar unul care să fie în stare să dreagă busuiocul, acum când Bruxelles-ul e cu ochii pe noi. M-aș mai fi așteptat ca același premier Tăriceanu să-l lase pe Meleșcanu la locul lui - dacă se poate spune așa - la Apărare, mai ales că doar vreo două luni ne mai despart de Summit-ul NATO, care este în primul rând al Apărării. Cu atât mai mult cu cât nominalizarea lui Radu Stroe pare a fi făcută mai degrabă în ciuda lui Băsescu decât în folosul Apărării.
Ce mi se pare ciudat, extrem de ciudat, este cercul extrem de redus în care liberalii își caută ministeriabilii. Unde este celebra rezervă de cadre? Ce s-a întâmplat cu toți veleitarii liberali, buni la toate? S-au dat la fund sau i-au dat alții? Încăpățânarea de a merge pe mâna Noricăi Nicolai, în ciuda boicotului hotărât al președintelui, aduce Guvernul în pragul colapsului. Adulmecând slăbiciunea tot mai marcată a Executivului adversarii politici care păreau până mai ieri cel puțin binevoitori - indiferenți, tresar acum simțind în nări mirosul de sânge politic și șansa de a doborî prada fără prea mult efort. Singurul lucru care-i reține pe pesediști este speranța că în cele vreo șase luni până la legislative ar mai putea să-și crească nițel procentajul. Singurii care ar dori, în mod sincer, căderea guvernului în acest moment, sunt democrații și Traian Băsescu. Le lipsesc, însă, aliații. Democrații, oricât sunt ei și liberali, sunt din ce în ce mai izolați, iar „izolatorul” lor se numește Traian Băsescu. Chiar dacă scot ei din Statut paranoica prevedere că n-au voie în vecii-vecilor să facă vreo alianță cu PSD-ul, intențiile lui Băsescu le taie orice șansă de a întinde vreo punte pe care să se înfrățească până la trecerea râului. Și așa, tabloul momentului se conturează în tușe violente și dizarmonice: un guvern tot mai neputincios, care nu-și mai găsește resurse de supraviețuire și un front opoziționist în care nimeni nu dorește să se alieze cu nimeni. O garanție perfectă pentru un păgubos statu-quo până la limita răgazului dat de Constituție.