La 14 ani și ceva după ce s-a consumat în toată țara, revoluția a ajuns și la Bacău. Ea s-a produs în două etape, în 6 și 20 iunie și a avut ca rezultat alungarea ultimului dictator, pe numele său Dumitru Sechelariu.Pornit de jos, din clasa muncitoare, fratele Sechelariu Dumitru (mai este unul, la Guvern) a intrat în politică relativ târziu, după ce s-a confruntat cu economia de piață a tranziției, din care a tras concluzia că pentru a fi mare și tare trebuie să ai bani. Iar ca să ai bani, e nevoie de suport politic.S-a instalat la cârma orașului prin vot democratic, mai întâi ca independent, iar apoi ca membru al unui partid care fusese în Opoziție. A învățat tacticile de manipulare a maselor și a acționat după principii strămoșești: a dat plebei pâine și circ. Sau, circ și pâine. Mai ales circ. Zilele sale de naștere s-au transformat în evenimente globale, fiind sărbătorite cu fast. Micii și berea au fost principalele pârghii de atingere a coardei sensibile a oamenilor. Cine venea la el în audiență nu pleca fără o sută-două de mii. Averea lui Sechelariu creștea văzând cu ochii și ea avea ca principală sursă subvențiile guvernamentale și contractele firmelor sale private cu statul, pe care tot el îl reprezenta. Din ce câștiga, dădea un obol simbolic celor săraci și oboluri mai puțin simbolice celor care-l ajutau direct să-și consolideze poziția. Adulat, lingușit, binecuvântat a acceptat să-și împrumute numele stadionului din oraș și n-ar mai fi durat mult până când orașul însuși avea să i-l poarte. Domnea peste o lume ce părea mulțumită cu ce-i arunca el și chichirezul democratic al alegerilor nu l-a tulburat prea tare. Abia când a constatat că cei care-l ridicau în slăvi, intrați în cabina de vot îl tăiau gros cu pixul de pe listă, s-a tulburat. Dar nu s-a dezmeticit. Refuza să creadă - ca și un celebru înaintaș - că poporul poate fi atât de ingrat și de nerecunoscător. Atât de ingrat și de nerecunoscător încât, la turul 2, să-l huiduie în direct. Secvențele cu Sechelariu ieșind din centrul de votare și urcâdu-se în jeep-ul său de ultim răcnet, mi-l amintesc, într-un fel, pe Ceaușescu urcând în elicopter. Iar hora încinsă pe străzile Bacăului la anunțul victoriei lui Stavarache, adunarea spontană din Piața Palatului de după fuga Odiosului.La Bacău a fost o mini-revoluție. Și chiar dacă Sechelariu n-a fost un Odios, iar 'guvernarea' sa de 8 ani o Sinistră, ceva din reacția poporului, de acolo ar trebui să pună pe gânduri! Și pe învinși și pe învingători! Pentru că, după cum bine vedem, istoria se repetă, când oamenii repetă greșelile. |