Dacă acceptăm ideea că rămâne valabilă numărătoarea actuală (și nu aceea prin care se corectează trecerea anilor cu 5, ceea ce ar însemna că ne aflăm nu în 2001, ci în 2005), înseamnă că în urmă cu 1968 de ani Iisus parcurgea tragicul traseu al patimilor, cu crucea în spate și cu coroana de spini pe cap, în mijlocul mulțimii nerecunoscătoare care refuzase să-i salveze viața, îndreptându-se spre locul sacrificului de pe Muntele Măslinilor. Este pilda supremă pe care ne-o oferă Sfânta Scriptură, cea care ar trebui să ne călăuzească perpetuu printr-o existență presărată cu primejdiile tentațiilor, ale egoismului și intoleranței, ale lipsei de bună cuviință și de înțelegere pentru cei din jurul nostru. Chiar dacă contactul nostru cu religia și cu principiile sale fundamentale a fost afectat de interdicțiile formale pe care le-a impus propaganda ateistă, modelele sale rămân valabile. Și le regăsim în viața noastră de fiecare zi fără a dovedi că învățăm ceva din aceste experiențe repetate. Iată, drumul pe care-l parcurge societatea românească în ultimul deceniu și ceva este presărat cu aceleași încercări. Reforma românească, încununată cu spinii libertății, poartă în spinare crucea ineficienței economice pe care o vor răstigi hoția, ineficiența, lipsa de talent managerial și partizanatul politic. Dacă modelul istoric și religios este inevitabil, nu ne mai rămâne decât să asistăm, vinovați, la răstignire și să nădăjduim că după aceea va veni înălțarea la ceruri și reînvierea. Reînvierea încrederii în propriile noastre forțe, în propria noastră capacitate de a ne asigura o existență cel puțin decentă, în șansa noastră de a atinge obiectivele fundamentale ale demersurilor noastre istorice. Cu credința că, asemeni lui Iisus, ne vom înălța din abisul deznădejdii spre limanul de încredere. |