După ce picasem în cursa Madridului, consolându-ne cu ideea că eram primii de sub linie, ceea ce ne conferea, automat, calitatea de pretendenţi la viitorul val de aderare, am parcurs întregul traseu al frustrărilor provocate de curentul care părea să se impună în ultimii vreo doi ani: şi anume acela al statu-quo-ului. Nota de plată a intrării celor trei - Cehia, Polonia şi Ungaria - părea să depăşească toate previziunile, fără ca testul balcanic să producă dovezi concrete ale utilităţii acestei prime lărgiri. Iată însă, că la Bruxelles, în devans faţă de estimările iniţiale, Bush pune degetul pe rană şi spune: alianţa se extinde cu un nou val în 2002. La Praga! Veste bună sau proastă pentru români? Faptul că noul preşedinte american a accentuat asupra ideii că noii membri vor trebui să fie şi producători de securitate, nu doar consumatori, pare să ne avantajeze. Rolul nostru geostrategic a fost evident şi în cursul evenimentelor din Iugoslavia şi apărea asemenea în perspectiva schimbărilor produse la Chişinău. De asemenea, Bush a mai precizat şi că alianţa nu va ţine cont de eventualul veto al Rusiei - chestiune care iarăşi ne vizează. Ca şi pe baltici, dealtfel. Acestea ar fi premisele favorabile, care ne-ar îndreptăţi să ne considerăm a fi pe lista pretendenţilor la cel de-al doilea val. Pe de altă parte, atârnă greu alte precizări făcute de acelaşi Bush, între care apropierea criteriilor referitoare la stabilitatea democratică, economia de piaţă funcţională şi respectul drepturilor omului şi al minorităţilor. Pe aici suntem mai vulnerabili şi este dificil de estimat dacă leacurile ar putea fi completate în anul care a mai rămas până la summit-ul de la Praga. Un lucru este cert: avem dreptul să credem că, odată cu anunţul continuării procesului de lărgire, ne putem considera reintraţi într-o competiţie de la care aşteptăm mult şi de mult. Vom vedea, însă, în nu mai puţin de 12 luni dorinţele noastre sunt acoperite de putinţe.