Ultimele guvernări au adus în prim plan un nou tip de personaj: purtătorul de cuvât! După un model instituțional, lansat în laboratoarele analizei politice, acesta este un tip care asigură interfața dintre instituția pe care o reprezintă - sau, mai exact, șeful acestei instituții - și mass-media.Cu alte cuvinte, el devine cureaua de trasmisie a informației brute destinate consumului public, atunci când titularii diverselor demnități nu au chef să dea ochi cu reprezentanții mass-media și să trebuiască să răspundă unor întrebări incomode. Purtătorul de cuvânt se poate deroba foarte simplu de această neplăcere prin repede învățatul ''no comment''!Un portret-robot al purtătorului de cuvânt este greu de schițat, dată fiind diversitatea mediilor din care acesta provine. Cel mai adesea, purtătorul de cuvânt este un gazetar ratat, care renunță la condiția sa fie din cauza salariului prea mic, fie din cauză că nu reușește să-și facă auzită vocea.
Unii sunt dintre cei care au chiar pretenții de a da lecții confraților, mai ales pe teme ce depășesc sensibil nivelul lor de pregătire (ca să devii ziarist, azi, îți este suficient liceul, că de altceva nu mai ai timp). Straniu este că pretențiile de formatori de opinie se opresc brusc în fața noii fișe a postului și asiști, uneori siderat, la vigoarea cu care purtătorul de cuvânt înalță osanale la ceea ce veștejea mai deunăzi, sau veștejește ceea ce proclama cu vigoare revoluționară. Cea mai stranie chestie este că unii își găsesc locul în slujba administrației exact pe domeniul al căror critici acerbi erau înainte de asta.
N-aș vrea să simplific. Există și cunosc numeroși purtători de cuvânt onești, care nu-și fac de râs meseria temporară (căci cam asta este: durează cât durează și șeful). Sunt purtători de cuvânt capabili să exprime mesaje corecte și cu decență, care reușesc să nu fie obedienți, dar să fie consecvenți și care nu se pun în posturi comice - cum s-a întâmplat, de pildă cu un celebru purtător de cuvânt al unui premier, pe care-l contrazicea sau persifla în luările de poziție publică. Pe măsură ce lucrurile vor intra într-o normalitate mai pronunțată, și această funcție își va cristaliza rolul și se va înscrie pe un făgaș firesc, între vedetismul de ocazie și monotonia impersonală care însoțesc încă prestațiile unor reprezentanți în domeniu.
|