Instituția purtătorului de cuvânt a fost o noutate absolută în România postdecembristă. În societatea din care veneam nu era nevoie de așa ceva. Ce era de spus, spunea cea mai autorizată voce a patriei.Răspunzând rigorilor democrației, guvernul român a instituit această demnitate imediat după Revoluție. Primul purtător de cuvânt a fost un ziarist de televiziune - Cristian Unteanu - care transmitea mesajele premierului Roman, în special ziariștilor străini. Pentru scurt timp. Sarcina a fost apoi preluată direct de premier și dusă, până la îndepărtarea lui Adrian Sârbu, de la cârma Departamentului de Comunicare, după un scandal de presă destul de obscur. Noul șef al departamentului a devenit, automat, și purtător de cuvânt și a fost, probabil unul dintre cei mai potriviți pentru rolul de 'paratrăznet' pe care era obligat să și-l asume: Bogdan Baltazar.
Lui i-a urmat Caius Dragomir - un personaj absolut inodor și incolor, chiar dacă Roman a văzut în el un personaj potrivit pentru președinție la alegerile din '92. După Dragomir a venit Mihnea Constantinescu - este și astăzi în structura Executivului, după ce-a trecut o perioadă și pe la Externe. Răsturnarea guvernului Roman de către mineri a deschis calea spre această funcție femeilor: Stolojan a avut două purtătoare de cuvânt - pe Iolanda Stăniloiu și pe Virginia Gheorghiu - două persoane care aveau să aibă un cuvânt de spus în politica românească de după aceea. Spre deosebire de antecesorii săi, Văcăroiu n-a prea pus preț nici pe comunicarea cu presa și nici pe purtătorii săi de cuvânt, între care a figurat și actualul director al Rompres, Mihai Roșca.
Schimbarea din '96 a adus cu sine un val de purtători de cuvânt, recoltați în general din presă: Ciorbea a avut-o pe Doina Jalea, de la Radio; Vasile - pe Răsvan Popescu, cel care reușea performanța să-și critice șeful pe la briefinguri, Isărescu i-a avut pe Gabriela Vrânceanu Firea (acum la Antena 1) și pe Ionuț Popescu (acum ministru de Finanțe). În fine, Adrian Năstase și-a împărțit mandatul între Claudiu Lucaci (venit de la televiziune) și Despina Neagoe (venită de la Cluj).Tăriceanu a ales-o pe Oana Marinescu. Destul de puțin cunoscută - mai ales că în ultimii ani a lucrat pentru o ambasadă - aceasta nu are o sarcină ușoară. Pentu că predecesoarea ei a făcut din instituția respectivă - inclusiv din serviciul de presă al premierului - o instituție 'partinică', cu comunitatea gazetărească împărțită în 'prieteni' și 'neprieteni' și cu (ne)comunicări pe măsură.
Purtătorul de cuvânt va trebui să se redefinească, mai ales prin prisma conceptului băsescian de 'eliberare' a presei de sub jugul hachițelor și intereselor antagonice ale celor care doresc să-și medieze astfel dialogul cu națiunea.
|