Parcă în nicio altă guvernare de până acum nu s-a abătut urgia comisiilor parlamentare de anchetă ca în cazul Cabinetului Boc. Nu mai puțin de “2+1” dintre titularii de portofolii au intrat deja sau intră în vizorul DNA pentru presupuse fraude și deturnări de fonduri. Și asta abia la început de mandate, când ai zice că personajele nici nu știu prea bine cu ce se ocupă. Dacă la Ridzi și Nemirschi schema e simplă - încredințarea de contracte fără licitații unor firme prietenoase prin care se drenează o bună parte din sumele dedicate “unor evenimente” - în cazul Elenei Udrea situația e nițel mai complicată, pentru că aceasta a însoțit “drenajul” de unele măsuri de prevedere, chiar dacă aflate la limita legii. În ce o privește pe șefa de la Turism, principala ei problemă este cheltuirea aiuristică a unor sume enorme, pe căi extrem de puțin folositoare domeniului pe care-l păstorește.
În toate cele trei cazuri - și în cele care vor mai urma - este vorba, de fapt, de altceva: pe afișul piesei care se joacă în culise scrie: ”Bani pentru partid”! Fie ei pedeliști, fie pesediști, miniștrii au fost mandatați de conducerile lor superioare să scoată, pe orice căi, bani pentru cea mai importantă campanie electorală a sezonului, pe lângă cele de mai mică amploare. În cazul miniștrilor versați, cu stagiu în Executiv, se simte și se vede că aceștia nu s-au lansat orbește în îndeplinirea sarcinilor. Novicii, însă, n-au fost capabili să dea dovadă de aceleași precauții și au ales cele mai simple - și mai vulnerabile - căi de sifonare a banilor.
Acuma să nu facem eroarea să ne imaginam că Guvernul Boc ar fi cel mai corupt dintre cele care s-au perindat până acum pe la Palatul Victoria. Nicidecum! Este doar cel mai “neomogen și mai flămând” dintre toate. Jaful la banul public s-a declanșat devreme, încă din primele ore ale democrației, numai că opinia publică în general și presa în special n-au fost atât de atente și de... competente, aș spune. Lecția tehnicilor de devalizare a fost un secret bine păstrat și transmis, adeseori din om în om, încât a fost nevoie de ani buni pentru ca mass-media să poată ridica un colț al valului de discreție care le acoperă. De acum, însă, se cam știe, și conform principiului “domino”-ului este de așteptat o reacție în lanț, cam pe la toate ministerele și instituțiile care practică astfel de metode.
Este, dacă vreți, o dovadă a rolului preponderent pozitiv pe care îl joacă presa într-o societate cu pretenții democratice. Aceeași presă care a fost, în general, beneficiarul “evenimentelor” pe care le-a oglindit contra-cost, este și cea care dă în vileag incorectitudinea și necinstea celor puși să gospodărească tot mai puținul ban public.