Trecută aproape neobservată din cauza vârtejului provocat de negocierile dintre Putere şi Opoziţie pentru finalizarea dezbaterilor pe marginea proiectului de Regulament al Camerelor, declaraţia făcută la Varşovia de Phil Stevenson, vicepreşedintele Rompetrol, ar putea să aibă consecinţe dintre cele mai imprevizibile.
Dl Stevenson anunţa faptul că oficialii firmei au luat legătura cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe, pentru a discuta pe marginea solicitării de despăgubiri pe care Rompetrol le cere prin justiţie pentru pierderile cauzate de încarcerarea, pentru 24 de ore, la PNA, a preşedintelui său, Dinu Patriciu.
La timpul cuvenit, evenimentul reţinerii lui Patriciu a făcut să curgă tone de cerneală prin conductele mass media, comentatorii concetrându-se mai ales asupra faptului că un fruntaş al coaliţiei aflate la Putere nu ar fi putut fi supus unui astfel de tratament fără complicităţi sau sugestii venite de la cel mai înalt nivel. Diferenţele de vederi, inclusiv politice, dintre Dinu Patriciu şi Traian Băsescu, erau de notorietate. În cazul în care Băsescu ar fi pierdut prezidenţialele, Patriciu avea de gând să facă din el ţapul ispăşitor al eşecului de ansamblu, lucru pe care l-a declarat, dealtfel, public. ('Traiane, îţi mai dau două săptămâni!') La rândul său, Băsescu, proaspăt preşedinte, n-a ezitat să-l alăture pe Patriciu listei de persoane asupra cărora justiţia ar fi trebuit să facă cercetări aprofundate, menţionând faptul că apartenenţa sa la PNL n-ar constitui o circumstanţă atenuantă. Pe acest fond, interpretarea cvasigenerală a deciziei procurorilor PNA a fost văzută ca răspunsul la o comandă politică, domeniu în care instituţia respectivă deţinea o serioasă tradiţie.
Impactul reţinerii lui Patriciu asupra cursului acţiunilor ROMPETROL şi a afacerilor cu petrol în general a fost instantaneu. Mai puţin obişnuiţi cu acest tip de sensibilitate a mediului de afaceri, românii au fost tentaţi să treacă fenomenul cu vederea, considerându-l mai degrabă un soi de fapt divers. Staff-ul Rompetrol a înţeles însă că pierderea poate fi recuperată într-un mod foarte direct: de la statul pe care-l reprezentau procurorii anticorupţie. Întrucât Dinu Patriciu a fost eliberat, iar eventuala sa vinovăţie n-a putut fi încă dovedită, statul a acţionat pripit, dacă nu aproape iresponsabil, drept pentru care va trebui să plătească. Faptul că oficialii Ministrului Finanţelor (doar întâmplător legaţi de partidul liberal) au acceptat să negocieze cu cei ai Rompetrol demonstrează clar temerea că un astfel de proces prezintă mari şanse de a fi pierdut şi că prin negociere s-ar putea diminua cuantumul daunelor. Ministerul Finanţelor este o altă instituţie în care abuzul, în relaţia cu cetăţeanul sau întreprinzători a constituit până acum o regulă. Patriciu este pe cale să facă o breşă în această construcţie, breşă pe care nu vor ezita să o exploateze alţi nemulţumiţi - îndreptăţit - de deciziile statului. Vom vedea, în curând, o coadă lungă la care se vor instala Gigi Becali, Ioan Neculae şi mulţi alţii care îşi vor baza cererile dacă nu pe cinstea şi corectitudinea proprie, pe inabilitatea şi incompetenţa reprezentanţilor autorizaţi ai statului.