În politica românească militarii au jucat întotdeauna roluri importante. N-ar trebui să-i amintim decât pe Averescu, fost prim-ministru după primul război mondial sau pe mareșalul Antonescu. Tradiție există. Ea a alimentat, în bună măsură, și sistemul comunist, Ceaușescu devenind și el, la un moment dat, general de armată. După Revoluție, primul militar care a jucat un rol politic civil a fost generalul Stănculescu. El a fost numit, în primul guvern Roman ministru al Industriei. A rămas acolo puțin timp, fiind chemat să preia Apărarea, după protestele CADA la adresa ministrului suspectat de kaghebism, Vasile Militaru. Stănculescu a fost reconfirmat și în guvernul rezultat după alegerile din mai, 1990. Despre cât de bun om politic a fost generalul Stănculescu, n-are rost să vorbim acum, când încă planează deasupra capului său sentința dată de fostul președinte Constantinescu prin intermediul oamenilor săi de casă. Prea multă atenție, ca politician, n-a meritat nici generalul Chițac, ministru de Interne până la mineriada din iunie, și coleg de condamnare cu generalul Stănculescu. Cu cei doi generali s-ar putea spune că s-a încheiat o primă etapă, a politicii făcută de militari, chiar dacă după ei a mai funcționat ultimul ministru militar al Apărării, Niculae Spiroiu, cel implicat în afacerea cu țigările de contrabandă stocate în depozitele armatei. De aici înainte, militarii transferați în civilie n-au prea mai făcut politică la vârf. Sub Constantinescu, doi generali au luat-o pe căi diferite: Degeratu, ca prea-plecat supus al titularului de atunci, de la Cotroceni, obediență care i-a fost fatală pentru carieră, și Chelaru, care odată zburat din rândurile armiei a poposit, ca președinte al unui partid deja desființat - PUNR. Ar mai fi de pomenit, la acest capitol, Decebal Ilina, fost specialist în informații militare, devenit specialist civil în armamente. Cea mai bună tradiție a lăsat-o milităria la Cotroceni: generalul Vasile Ionel a fost, aproape 6 ani, consilierul "numărul unu" al lui Iliescu. Ștafeta a fost preluată, în 2000, de istoricul Talpeș, care, iată, părăsește tranșeea prezidențială în favoarea artileriei guvernamentale. El lasă în urmă, după toate probabilitățile, un alt militar - actualul șef al CSAT-ului. Oricum, dintre toți cei enumerați, cele mai mari șanse de a face politică "la vârf" le are Ioan Talpeș. Dacă... |