Printre marile revelaţii ale deceniului care a urmat revoluţiei se numără şi aceea a forţei reale pe care au dobândit-o fosta "curea de transmisie" a deciziilor politice - sindicatele. De la anarho-sindicalismul primilor ani de democraţie până la sindicalismul - constructiv al începutului de mileniu societatea româneasăa a traversat un lung şi dificil proces de înţelegere a resorturilor acestui compartiment esenţial al mecanismelor sociale. Vocaţia ultimativă, violentă chiar, a oricărei manifestări de stradă reprezintăî-un fel, şi o anumită frustrare: aceea de a nu-şi fi putut arăta forţa faţă de adevăratul opresor. Simulacrele de puteri care s-au succedat la guvernare au reacţionat într-un singur fel: cedând şi amplificând bulgărele revendicarilor sociale în cascada care blocaseră sistematic orice tentativă de reformă autentică. Monologul sindical se rezumă la o unica idee: "Nu plecăm (din stradă, piaţă etc.) până când nu ne vor fi satisfăcute revendicările!" Şi revendicările erau satisfăcute, înrăuăţind sistematic condiţia generă a celor cărora li se dădea astfel satisfacţie. Sindicaliştii nu s-au ales niciodată cu mare lucru. Adevaraţii câştigători au fost liderii, cei careş-au construit cu grijă şi adeseori cu inteligenţă, propria platformă pe seama celei sindicale. Câţiva dintre cei mai intransigenţi lideri au penetrat cu succes politica. Ciorbea a devenit primar al Capitalei şi prim ministru. Miron Mitrea a ales o cale mai puţin spectaculoasă dar mai sigură: s-a implicat în organizarea PDSR-ului, a stat răbdător în Opoziţie şi acum culege roadele demersului pe care l-a slujit de cealaltă parte a baricadei. Şi un alt lider, Sârbu, este astăzi în Executiv, în timp ce alţi câţiva s-au muţtumit cu condiţia de parlamentari. Au reuşit acest lucru într-un moment în care patimile s-au mai potolit, sindicaliştii s-au mai resemnat şi protestul de strada face încet-încet loc constructivismului practicat de lideri care-şi doresc acelaşi lucru, dar cu alte metode. Pentru că platforma sindicala rămâne rampa de lansare a unui nou eşalon de legislatori sau administratori care ştiu să părăsească la timp barca plină de găuri a militantismului.