Ziarul personal Octavian Andronic
16 Iul 2018 - 09:54
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 
Expo ANDO XXXX (15 martie 2016)

 



Arhiva foto 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Sunt sigur că aveți multe talente și multe lucruri de transmis. Dar ar trebui să le faceți în limba engleză.

-- Rutger Hauer - actor

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

sâmbătă 04 februarie 2006 Nr: 1647

Piatra de încercare

de Octavian Andronic

Pentru cine mai urmărește serialele americane despre mersul justiției în țara cu cea mai perfecționată democrație, sentința dată în procesul pușcașului marin din a cărui neglijență/ imprudență s-a produs accidentul în care și-a pirdut viața solistul Teo Peter, nu este o surpriză. Am înțeles, din subtilele demonstrații ficționale, bazate pe cazuri reale, cum stau lucrurile în justiția americană, unde bătălia pentru victorie - a acuzării sau apărării - se duce până la limita extremă a mijloacelor autorizate de lege. Pentru noi, cei veniți dintr-o ereditate totalitară a unei justiții în care acuzarea era aproape sinonimă cu condamnarea, decizia instanței din Quantico este șocantă. Cum e posibil ca autorul unui accident mortal, real, aproape inutil de dovedit, poate să scape? Uite că scapă. În repertoriul demonstrației făcute în fața judecătorului și a juraților intră și bunele intenții, și condiția generală de părinte iubitor, dar mai ales necesitatea demonstrării, până la limita eliminării oricărui dubiu a vinovăției. Or asta devine destul de lesne de obținut mai ales când e vorba de o infracțiune în care lipsește elementul intențional. Un accident de circulație nu este, nu poate fi o crimă cu premeditare. Este rodul neatenției, al neglijenței, sau al unor factori perturbatori - între care unul pe care apărătorii americanului au bătut din greu monedă este ambiguitatea semnalizării rutiere din România. De aceea cred că ar trebui să nu fim chiar atât de revoltați de sentință. Și nici ca revolta noastră să nu ne îndrepte asupra autorităților americane. Pentru că, oricât de evidentă ar fi pentru noi, nedreptatea care se face memoriei lui Teo Peter, nici ambasadorul Taubman, nici Condollezza Rice și nici chiar președintele Bush n-ar putea să facă nimic, pentru că în America justiția - cu ale ei bune sau rele - este realmente independentă. Ne putem întreba însă care va fi efectul încrederii publice acordate partenerului american, în condițiile în care astfel de decizii nu marchează doar independența justiției lor, ci și discreditarea noastră prin tratamentele preferențiale pe care le-a solicitat și le-a obținut cu o ușurință aproape de neconceput. Soluția de la Quantico este piatra de încercare a viitorului relațiilor dintre cele două țări. În special a celor care exced cadrul instituțional.

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie