Hotărât lucru, Traian Băsescu este capabil de formulări memorabile în argumentările sale. Figura de stil cu zoaiele politice de pe „geamul” dintre România și lume va rămâne una de referință. Cine va fi văzut emisiunea de la TVR de săptămâna trecută, fără a fi la curent cu istoricul proceselor din politica românească, ar fi fost, probabil, impresionat de prestația șefului statului. Tot ce a spus acesta a fost de bun simț, a avut argumente logice și n-avea de ce să fie suspectat de vreun demers partizan. Iată un om care dorește cu adevărat ca ceva să se schimbe în politica românească, un om care e dispus să facă tot ceea ce ține de el pentru ca să se înnoiască clasa celor care hotărăsc destinele țării și al cărui rol și rost este doar acesta!
Pentru cei care-l cunosc pe Traian Băsescu, care-i știu evoluția și preferințele, care i-au descifrat limbajul populist, interviul cu pricina n-a constituit decât o nouă fază din bătălia de uzură pe care acesta o poartă cu rivalii politici, în special cu aceia de care s-a însoțit pentru a ajunge la putere și de care s-a despărțit atunci când interesele n-au mai coincis. Pentru aceștia, Traian Băsescu nu mai este personajul luminat și revoltat, care se ia de piept cu sistemul, ci doar șeful „bandei” rivale care folosește toate mijloacele pe care le are la îndemână pentru a-și răpune adversarii, inclusiv apelul la justiție populară.
Discursul lui Traian Băsescu este, în general, corect pe fond. Incorect este faptul că el încearcă să se proiecteze într-o lumină de imaculare, ca și când n-ar avea nici în clin nici în mânecă cu ceea ce reclamă. Dar știm foarte bine că el însuși este produsul acestui mediu „zoios”, că în el s-a perfecționat și s-a calificat până când a ajuns pe culme, că de experiența acestuia s-a servit pentru a-și atinge obiectivele. Dacă pe vremea când era doar ministru sau doar șef de partid ar fi lansat astfel de lozinci și demersuri, l-aș fi înțeles. Dar atunci a respectat cu strictețe regula jocului.
Și mai e ceva: în plastica sa comparație, el evocă zoaiele politice ca obturând parbrizul din exterior. Partea interioară a acestuia, curățată cu detergentul partidului propriu, este curată ca lacrima. Toate viciile și perversiunile s-au cumulat în zona adversă: PNL și PSD, pentru că ceilalți nu mai contează. Valorile reale, deontologia și curățenia morală s-au strâns ciotcă în formațiunea care-l are pe el lider. Este o dihotomie pe care o știm, practicată intens de regimul comunist, în timpul căruia Traian Băsescu a prosperat mai mult decât alții. Acceptându-i figurile de stil, nu putem decât să ne întrebăm de ce nu pune în funcțiune ștergătorul de parbriz, ca să-și limpezească drumul, în loc să staționeze sub ploaia de dejecții, așteptând ca poporul să-i facă o dreptate pe care nu poate să o facă singur.