Ziarul personal Octavian Andronic
28 Mar 2024 - 21:33
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

"Dacă-l întâlnesc pe Oprea, îl bat"

-- Marian Vanghelie, primarul sectorului 5

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

marți 16 octombrie 2007 Nr: 2054

Paradoxul "puterii" dâmbovițene

de Octavian Andronic

La noi toate lucrurile sunt altfel de cum sunt la alții sau ar trebui să fie! Avem noi talentul acesta. Nu mai departe decât chestia cu manipularea politică a instituțiilor statului în scopul atacării sau compromiterii adversarilor. Schema clasică, cea „corectă”, este că formațiunea politică aflată la putere are la îndemână pârghiile prin care poate presa sau influența instituțiile competente să întreprindă acțiuni de „pedepsire” a celor care prezintă un pericol real sau potențial pentru perpetuarea statutului său. Această forță sugerează, de pildă, DNA-ului către cine să-și îndrepte atenția și pe cine să filmeze ca să-l dea la presă. Tot ea instruiește SRI-ul pe cine să asculte cu prioritate și ce detalii să lase să se „scurgă” spre canalele publice de informare. Tot ea, această putere, solicită cu discreția necesară, mediilor de informare pe care le controlează prin buget ce reportaje sau comentarii să dea la orele din vârf pentru a mânji cât mai consistent imaginea celor care ar putea să o atace.
La noi, însă, toate - sau aproape toate - sunt pe dos. Puterea nu e putere, iar opoziția nu e opoziție. Arbitrul nu e arbitru, iar instituțiile inamovibile sunt dependente de cine le-a făcut  inamovibile și pe ce criterii. Iată, numai episodul acesta cu cei doi miniștri și cu caltaboșii: dincolo de vinovăția lor, mai mult sau mai puțin evidentă, se disting ițele unei lucrături concertate care are ca obiect lovirea trecătoarei puteri cu tocmai instrumentele sale. Iată Puterea strigând ca din gură de șarpe că e oropsită și atacată pe nedrept și cu mârșăvie. De cine? De alte puteri, mai puțin vizibile dar mult mai decise să o termine. Iată, deci, o guvernare victimizată de propria ei incapacitate de a ieși dintr-o schemă care o favorizează, care cedează inițiativa detractorilor săi, mulțumindu-se să se autocăineze. Probabil că impactul cazului „Mureșan-Remeș” ar fi fost altul dacă Tăriceanu ar fi avut o reacție mai promptă și l-ar fi destituit pe Remeș imediat ce a avut relații despre implicarea lui în sinistra afacere cu caltaboși. N-a avut, n-a făcut-o și a lăsat ca epilogul să fie semnat de alții. Cu pierderile de imagine de rigoare.
Sigur, o formațiune aflată la guvernare este mai expusă riscurilor de deraiere spre corupție decât una care stă pe margine și pândește greșesile adversarului. Asta e regula jocului. Cine nu e în stare s-o respecte, n-ar trebui  să se bage. Sau ar trebui să găsescă forța să controleze cu obiectivitate și în deplină legalitate acțiunea instituțiilor din subordine asigurându-le cadrul necesar pentru a opera neselectiv și fără teamă de a fi sancționate pentru că funcționează corect. Se pare însă că membrii actualului executiv nu au o astfel de capacitate. Și atunci de ce să se mire că alții fac ceea ce ar trebui să facă ei? Iar ei suportă ceea ce altora nu le-ar place?

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie