Personal, consider decizia de "interzicere" a postului OTV o greşeală.  Prin această măsură tardivă CNA nu face altceva decât să atribuie o aură de martir unui realizator şi unui post care, în toată activitatea de până acum n-au avut nimic sfânt în afară de goana după senzaţionalul ieftin, cu orice preţ.  Probabil că unii dintre telespectatorii care savurau, sincer, aluviunile sub - morale pe care le aduceau cu ele personaje de o dubioşenie vizibilă cu ochiul liber, vor fi revoltaţi de această măsură.  Ei îşi vor asocia protestul ideii de libertate a expresiei - indiferent de calitatea acesteia.  În ochii lor, Dan Diaconescu va apare nu ca un şpăgar cu ceva talent, care şi-a construit afacerea pe seama feluritelor lobby-uri mai mult sau mai puţin oneste - cum îl consideră nu puţini dintre confraţii săi de breaslă - ci ca un luptător pentru dreptate şi adevăr, aflat în posesia unor documente şi mărturii compromiţătoare, căruia Puterea încearcă să-i închidă gura.  Părerea mea este că orice pasăre pe limba ei piere.  Nu cred că - lăsat să-şi vad de treabă - Diaconescu ar fi devenit cine ştie ce Berlusconi al audiovizualului românesc.  Îi lipsesc, pentru asta, prea multe lucruri, dar în primul rând o minimă cultură generală.  Şirul bombelor şi dezvăluirilor sale senzaţionale nu putea duce decât la previzibilul final al neîncrederii şi deriziunii.  Dacă postul său i-a mai derutat, însă, pe unii, de vină nu sunt alţii decât cei care astăzi salută cu entuziasm decizia CNA.  Cei care se intercalau senini, în căutare de succes la public, printre puşcăriaşii, proxeneţii, hoţii şi vrăjitoarele care populau ecranul.  Oglinda TV era, pentru multe personaje politice cu pretenţii, calea cea mai scurtă spre popularitate.  Ei se îngrămădeau şi se gudurau pe lângă realizator în speranţa de a fi trataţi cu blândeţe, conferindu-i acestuia o falsă aură de onorabilitate, pe care n-a avut-o, dealtfel, nicicând.  Astăzi, când se privesc în oglinda strâmbă a popularităţii conferite de un canal prin care s-au scurs doar dejecţii, nu prea le venea să creadă.  Că ei sunt cei care s-au lăfăit ore în şir pe ecran, că ei sunt cei care-au telefonat pentru a interveni în direct, că ei au răspuns cu grăbire celor mai fantasmagonice acuze.  Nu cred că interdicţia - ci permisiunea de a continua să funcţioneze în regimul pe care şi l-a constituit, de muzeu al ororilor mediatice - ar fi cea mai bună pedeapsă pentru Oglinda, sau OTV.