Ziarul personal Octavian Andronic
19 Feb 2020 - 06:10
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Arhiva foto 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Ceaușescu nu a jignit niciodată un cetățean al României!

-- Cozmin Gușă

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

sâmbătă 27 mai 2000 Nr: 18

O lovitură dură...

de Octavian Andronic

... pentru noțiunea de fond de investiții - care pe piețele financiare „așezate" este principala formă de economisire pentru marea majoritate a micilor depunători - reprezintă căderea F.N.I.-ului. Colapsul a fost ajutat, așa cum se întâmplă de regulă, de panica ce a acționat ca un accelerator, ducând la incapacitatea de plăți, care a scos în stradă mii de depunători și a determinat fuga - rușinoasă, dar sănătoasă - a directoarei Vlas. Dacă pentru aproape oricare altă hibă strict financiară poate exista un remediu, pentru panică nu există nici unul. Mai ales atunci când aceasta se declanșează cu ușurința la care au condus precedentele experiențe de același gen. E suficient un semn de neîncredere, o declarație pripită, o manevră mai dubioasă pentru ca edificiul, și așa fragil al acestor construcții ridicate pe solul amenințat de seisme al unei economii nesănătoase, să se prăbușească la fel ca un castel din cărți de joc. Îmi permit să observ, însă, că jocul la risc al organizatorilor acestor fonduri este dublat, sistematic, de mentalitatea depunătorului român care, în disperarea generată de amenințările inflației și devalorizării asupra economiilor, caută mereu soluții-minune. Și le găsește: fie că se numesc CARITAS, fie SAFI, fie BANKCOOP, fie acum, FNI. Sunt, de regulă, acele promisiuni nerealiste ale câștigurilor mari în timp scurt. Repet: într-o economie sănătoasă așa ceva nu este posibil. O dobândă mai mare decât media uzuală, o rata de creștere spectaculoasă induc, din capul locului, neîncredere și vigilență din partea insituțiilor susceptibile. La noi e invers: cu cât iluzia e mai mare, cu atât prudența e mai mică. Principiul chilipirului alimentează iresponsabil aceste păcăleli fără ca să se tragă vreodată concluzia necesară. Bag mâna în foc că, printre cei 300 000 de depunători la FNI, o mare parte și-au mai încercat norocul și la CARITAS, și la SAFI, și prin alte părți. Noul scandal ne arată că nu învățăm nimic din aceste sinistre experiențe: nici noi, cei simpli și naivi - nici ei, cei inteligenți și vigilenți - și aici mă refer la întreaga structură de supraveghere și verificare a mecanismelor financiare. Sub ochii căreia se produce fiecare nou crah.

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie