Lui Miron Cozma i s-a refuzat pentru cea de-a treia oară eliberarea condiţionată. În pofida documentelor prezentate, care atestau buna sa comportare în detenţie şi îndeplinirea condiţiilor necesare pentru luarea unei astfel de măsuri, instanţa a refuzat eliberarea invocând "gravitatea" faptelor pentru care a fost condamnat. Miron Cozma va rămâne în analele agitatei perioade postdecembriste ca persoana care a generat nu doar cele mai violente tulburări sociale, dar şi ca persoana care a fost responsabilizată pentru catastrofalele urmărie ale mineriadei, care au întrziat considerabil nu doar intrarea în normalitate, dar şi accesul în instituţiile fundamentale în care ţara îşi căuta locul - de la Consiliul Europei, la NATO şi UE. Desigur, niciodată nu va putea fi acceptată ideea că un singur om poartă vinovăţia tuturor acestor nereuşite, dar Miron Cozma a izbutit să întruchipeze toate acele lucruri care ar fi reîntors societatea românească la nivelul realităţilor dureroase de care se dorea desprinsă pentru totdeauna. Miron Cozma a fost - în viziunea multora dintre români dezamăgiţi sau nostalgici - haiducul modern care pune pe fugă o oligarhie nepreocupată de altceva decât binele propriu. În viziunea altora, el a reprezentat pericolul unei reveniri, într-o altă formă, a "dictaturii proletariatului". Situaţia explozivă din Valea Jiului, combinată cu varii interese politice, au făcut din el vârful de lance al unei organizaţii aproape para-militare, ce putea fi oricând chemată să facă ordine sau să bage spaima în "duşmanii poporului". Manipulat în fel şi chip, Cozma a sfârşit, previzibil, prin a plăti pentru oalele sparte de toţi cei care s-au folosit de el. Condamnările sale, pentru mineriadele din '91 şi '99, au fost mai mult decât severe. De-a dreptul excesive. Imaginea acestuia, combinată cu episodul tulbure al graţierii şi reîncarcerării sale au început să transforme, treptat, ispăşirea într-un martiriu. Cele trei refuzuri ale eliberării condiţionate nu fac decât să amplifice acest sentiment. Cu atât mai mult cu cât, din punct de vedere legal, ele sunt nejustificate: pentru faptele sale, a căror gravitate este învocată, Cozma a plătit, fiind condamnat cu o maximă severitate. De data aceasta instanţa nu mai avea a-i re-judeca faptele, ci contextul ispăşirii pedepsei. Din acest punct de vedere, refuzul constituie o gravă eroare judiciară, comisă de o instanţă ori lipsită de experienţă, ori obedientă faţă de o eventuală influenţă politică. Ea nu face decât să întărească sentimentul că liderul minerilor este un deţinut politic, într-o vreme în care această noţiune ar trebui să fie ştearsă din catastiful de evidenţă a celor încarceraţi. Dacă preşedintele Băsescu are sânge în vine - şi a dovedit că are - ar trebui să intervină în acest caz şi să demonstreze că este apărătorul drepturilor tuturor românilor. Inclusiv ale celor ale lui Miron Cozma.