Nici spionajul nu mai e ce-a fost odată! Lumea asta nu mai este populată de super-eroi de tipul lui Sorge sau Philby, capabili să întoarcă cursul istoriei! Sfârșitul războiului rece a însemnat, practic, și sfârșitul spionajului. Ce să mai ascunzi, în era informațională, de ochii omniprezenți ai sateliților? De ce să mai scri scrisori cu micropuncte când internetul poate transmite instantaneu, orice, oriunde? Cred, mai degrabă, că în ziua de azi spionajul a devenit un fel de joc de salon pe care domni bine îmbrăcați și cu calificări oficiale îl joacă doar ca să întrețină aparențele liberei concurențe.
Cu vreun an în urmă contraspionii noștri l-au dibuit pe un sergent de armată, Floricel pe numele mare, care-i dădea nu știu ce dischete unui bulgar care, la rândul lui, le dădea unui ucrainian. M-am întrebat ce secrete militare ar fi putut vinde Floricel al nostru, și pe cine ar fi interesat acestea – mai precis halul în care a ajuns armata și slujbașii săi, sancționați acum degeaba și cu un sfert din salariu? Sau ce ar fi putut să afle Floricel din ceea ce deja știm toți cei interesați? Dar jocu-i joc și el merge înainte.
Deunăzi, rușii l-au umflat pe unul de-al nostru, diplomat la ambasada din Moscova. Nici nu cred că le-a fost prea greu, pentru că se știe că asta fac diplomații: adună informații la adăpostul imunității diplomatice. Cel mai simplu este să le culeagă de prin ziare – iar informațiile noastre externe au o solidă tradiție în acest sens. Unii, ca Grecu, se complică însă, și încearcă să tragă de limbă pe câte unul pe care li-l pune pe tavă chiar poliția rusească. Nimic nou sub soarele spionajului, din acest tur-retur la distanță. Doar faptul că, în ciuda uzanțelor, de data asta au făcut și rușii tam-tam, transformând capturarea lui Grecu într-un veritabil reality-show. Nimeni nu s-a emoționat prea tare, pentru că se știe cum merg lucrurile: voi îl expulzați pe al nostru pentru spionaj, expulzăm și noi unul de-al vostru, pentru același lucru, chiar dacă nu l-am prins încă asupra faptului, deși se știe că l-am putea prinde oricând. Dincolo de acest ping-pong se desprinde însă o semnificație ceva mai subtilă: rușilor nu le place să ne băgăm nasul în sferele lor de influență. Și, deocamdată, Basarabia „noastră” este încă a lor. Și nu trebuie să ne amestecăm! Mai ales când e vorba despre un referendum important. |