Toate evaluările și analizele efectuate până acum s-au bazat pe palmaresul electoral din 2004, adnotat de rezultatele adesea divergente ale unor sondaje de opinie care cel mai adesea au purtat marca celui care le-a comandat.
Alegerile pentru parlamentul european fac o ordine relativă, după trei ani, în ierarhiile politice și propun o bază de plecare pentru analiza evoluției spectrului politic în anul rămas până la următoarele alegeri legislative.
Spun „ordine relativă” pentru că miza acestui scrutin nu a fost de natură să catalizeze electoratul la nivelul pe care l-ar fi cerut așezarea în câmpul politic a noilor structuri de putere. A fost, mai degrabă, un test care a luat pulsul și temperatuta competitorilor și oferit indicii asupra evoluției percepției publice.
Cea mai importantă concluzie ține de rocada „la vârf” dintre PSD și PD. Fostul câștigător al alegerilor din 2005, trecut prin purificările pe care le-a impus condiția sa de partid de opziție, înregistrează un recul evident. Mai mic însă decât estimările pesimiste, de unde și aparenta satisfacție cu care Geoană a „salutat” victoria. Partidul Democrat se instalează pe prima poziție, ca învingător, dar cu o victorie dulce-amăruie, amendată de cele circa 10 procente pe care le pierde față de estimările din sondaje, dintre care vreo 7 s-au dus, paradoxal, spre aripa desprinsă de la liberali și adoptată de Băsescu. „Canibalizarea” internă din tabăra prezidențială nu este de natură să dea vreo satisfacție democraților, ale căror reticențe față de aliatul impus vor crește proporțional cu mizele viitoare.
Cu un oftat de ușurare și o oarecare mirare au întâmpinat rezultatul liberalii: erodarea la guvernare și atacurile constante ale președintelui îi făceau să se aștepte la un scor mult mai mic – în jur de 10%. Iată, însă, că în aceste condiții de beligeranță, liberalii obțin cel mai bun rezultat din istoria modernă a participărilor lor la vot. Mai puțin grație măsurilor populiste luate în ultima vreme și mai mult datorită sentimentelor generate în public de campania dusă de Băsescu împotriva lor. Uniunea Democrată a Maghiarilor, confruntată cu spectrul dispariției din scena parlamentară, și-a mobilizat exemplar masa de votanți, realizând, practic, maximum din ceea ce a sperat. Ba, chiar mai mult, având în vedere și cele trei procente ale lui Tokes, care dovedesc că maghiarii și-au depășit chiar propriul bazin electoral.
Surprinzător, în rândul „calificaților” apare și construcția prezidențială a lui Teodor Stolojan, căruia nu i se dădeau șanse de promovare. Aceasta nu mușcă, însă, din tortul lui Tăriceanu și nu este exclus ca evoluția ei viitoare să se facă tot în detrimentul lui Boc&comp.
Ieșirea din scenă – deocamdată – a PRM-ului dezechilibrează raportul de forțe stânga-dreapta și pe acest dezechilibru se vor structura viitoarele strategii electorale.Viitoarele puteri se vor negocia între trei, maxim patru formațiuni, ceea ce va simplifica lucrurile și le va face mai de înțeles pentru un electorat tot mai desprins de această realitate.