A fost şi meciul lui Bute pentru titlul mondial, care s-a încheiat cu rezultatul aşteptat de o ţară întreagă. Nici nu vreau să mă gândesc la ce s-ar fi întâmplat dacă un pumn norocos al mediocrului boxer francez l-ar fi scos din cursă pe Lucian. Din fericire nu s-a întâmplat aşa ceva şi, în lipsa altor evenimente care să le prilejuiască revărsarea de entuziasm, românii mai exuberanţi s-au dus în Piaţa Universităţii să sărbătorească.

A fost, dealtfel, prima manifestare de acest gen de la victoria la puncte a lui Băsescu obţinută în faţa celor 322 de şalangeri din Parlament, care vroiau să-i ia centura de preşedinte, dobândită cu transpiraţie şi lacrimi.

Evident că pe marginea acestei întâlniri se poate glasa la nesfârşit, acuzându-se - aşa cum o face ofticosul de Doroftei – maniera comercială în care Bute îşi organizează traseul de campion. Ce este însă anormal în chestia asta? Aşa se face în boxul profesionist: nu te repezi din prima să te baţi cu cel mai tare. Îi iei pe rând şi măreşti treptat bursa. Va veni, probabil o zi, în care Lucian va pierde titlul în faţa unui adversar mai motivat. Asta este viaţa. El, însă, va rămâne cu meritul de a-l fi apărat cu succes de opt ori.

Atmosfera creată în jurul acestui eveniment are un oarece grad de artificialitate. Boxul nu e un sport la fel de popular ca fotbalul. Performanţa lui Bute este însă una dintre tot mai puţinele care ne aduc bucurii. A fost un eveniment manageriat cu atenţie şi oarecare inteligenţă. Nici faptul că Elena Udrea s-a aşezat călare pe el nu este întâmplător. Cu ce să-şi sporească popularitatea ministrul Dezvoltării? Cu contractele pe ochi frumoşi acordate amicilor politici? Cu telefericul spre nicăieri al lui Ridzi? Cu sala de nataţie fără personal din Câmpina? Nu: Bute a fost calul său câştigător şi a pariat pe el 2 milioane de euro. Bani europeni – zice dânsa, de parcă ar exista mai multe categorii de euro, iar unii ar putea fi folosiţi mai uşor decât alţii – şi îmi place să cred că nu a fost atât de inconştientă încât să nu-şi ia măsurile de prevedere necesare pentru ca să nu trebuiască să dăm banii înapoi. Nici măcar faptul că cu banii ăştia şi-a promovat celebra frunză, făcută tot pe banii europeni, nu mi se pare un abuz. Dacă ăsta-i brandul, bun-prost, mergem cu el înainte. Singurul lucru reproşabil din toată această afacere rămâne suspiciunea (deocamdată) că aceşti bani au fost oferiţi pe tavă unei persoane care a putut să dispună de ei după cum a decis firma cu un singur angajat care a organizat meciul. Pe tema asta vor mai curge, desigur, cerneală şi vorbe. Dar să nu anticipăm.
Huiduielile cu care a fost răsplătită doamna Udrea pentru fapta bună pe care crede că a făcut-o au o explicaţie: proştii, care au tot înghiţit până acum păcălelile politice, nu mai sunt dispuşi să fie duşi de nas. Nu mai vor ca un Bute să cauţioneze lipsa de performanţă a unor administratori şmecheri, gata oricând să se împăuneze cu performanţele altora, trecându-şi-le în cont.

Nu în cel din Elveţia…