Povestea cu intrarea în spațiul Schengen seamănă izbitor cu cea a calificării echipei de fotbal la turneul final european: deși am pierdut încă din start (cu Albania!) înregistrând „autogoluri” semnificative, ne-am tot amăgit că mai e o șansă și vom birui reticențele principalilor opozanți. Și, într-un fel, așa a fost: Franța și Germania s-au repliat, băgându-i în față pe olandezi și finlandezi.
La fel ca la fotbal, meciul ultimei șanse urma să se consume ieri când era mai clar ca oricând că putem șterge termenul 2011 din calendar. Și nici 2012 nu este prea sigur. În ciuda evidențelor, Parlamentul național s-a mai oțărât cu o scrisoare mustrătoare către europeni, în timp ce ministrul de Interne repeta ca un copil retardat: „Noi ne-am făcut tema!” Cel de Externe a tăcut mâlc.
E vorba despre tema tehnică. Unde lucrurile sunt relativ simple: trebuie făcut asta, asta și astalaltă. Se poate controla și conchide: e bine sau nu e bine.
Problemele noastre apar la proba „artistică” – să-i spunem așa. Unii dintre partenerii noștri europeni – de regulă nordicii, cu care semănăm mai puțin din toate punctele de vedere – au rezerve față de profilul nostru moral, în general și consideră că la noi corupția este mai degrabă o trăsătură genetică, decât o abatere de la normele morale. Nu pot demonstra concret acest lucru, dar se servesc de argumentele pe care noi înșine le oferim printr-o campanie susținută de acuze și contracuze. Instituțiile abilitate nu înregistrează mai multe cazuri decât prin alte părți, iar justiția scade considerabil procentajele prin tergiversarea cauzelor sau prin soluții contradictorii. Europenii spun și tot spun: e prea multă corupție la voi, faceți ceva! Și noi facem, reușind ca prin campaniile conjugate, de genul celor din vămi și punctele de frontieră, să demonstrăm că, într-adevăr, e multă corupție. Într-un fel, chestiunea asta seamănă cu cea a vizelor americane. Aceștia nu ne bagă în rândul europenilor care beneficiază de acces liber pentru că avem prea multe... refuzuri la solicitările de viză! Refuzuri pe care le decid chiar ei!
Sentimentul de frustrare pe care-l generează refuzul accesului în spațiul Schengen este puternic. Avem senzația că suntem discriminați, că ni se face o nedreptate. În realitate, însă, trebuie să recunoaștem că, chiar dacă am trecut cu mai multă ușurință peste alte condiții legate de accesul nostru în Uniunea Europeană, acum a sosit un soi de scadență prin care comunitatea încearcă să se protejeze de neplăcerile pe care lipsa noastră de calificare le-ar putea genera. Iar dacă problema țigănească este limpede că nu poate căpăta decât o rezolvare colectivă, care să implice întreaga Uniune, corupția este în exclusivitate tema noastră. Una greu de rezolvat în condițiile actuale, ale unui fenomen generalizat. |