'Năstase n-a câştigat niciodată nimic...  E făcut să fie bătut...  N-ar câştiga nici primăria din Cornu' - sunt mesajele trimise, preventiv, spre electorat, de către agresorul politician Băsescu, prin care - cu o metodă pentru care ar putea să depună cerere de patent - prin care încearcă să-şi domine psihologic adversarul.  Este un procedeu care ţine mai degrabă de recuzita marinărească decât de cea politică, dar ne-am obişnuit deja să regăsim în arena acestuia instrumente provenind din cele mai neaşteptate medii. Băsescu îşi construieşte silogismul pornind de la o premisă reală: într-adevăr, Adrian Năstase nu s-a aflat, încă, în competiţie directă cu un adversar concret în bătălia pentru una dintre funcţiile pe care le-a deţinut.  A intrat în politica mare pe uşa guvernamentală, fiind ales de către Petre Roman pentru a-l înlocui pe versatul Sergiu Celac la conducerea Externelor, în primul guvern rezultat din alegeri libere, în 2000.  În această calitate, în care a rămas timp de doi ani, Năstase a confirmat opţiunea premierului, aducând un aer nou, proaspăt în anchilozantul organism al Externelor, şi făcându-şi intrarea în lumea bună a politicii mondiale pe palierul cel mai mediatizat.  În momentul rupturii dintre Iliescu şi Roman, Năstase a fost, practic, singurul reprezentant al valului tânăr al FSN care a ales să rămână alături de preşedinte, într-un context confuz, care nu dădea mari şanse, la aproapiatele alegeri, noii formaţiuni intitulate FDSN.  Alegerea sa s-a dovedit corectă, Iliescu câştigând detaşat în cronfruntarea cu Roman, succesul oferindu-i pe tavă tânărului ministru demnitatea complexă a preşedinţiei Camerei Deputaţilor.  Ca şi la Externe, la Camera Năstase a vădit certe calităţi organizatorice şi administrative, dublate de o autoritate personală crescândă, în funcţia de al treilea om din stat.  După 4 ani, prin pierderea alegerilor, Năstase a făcut un pas înapoi, rămânând în Cameră, ca vicepreşedinte, şi pregătindu-se pentru ceea ce avea să fie asediul revenirii la putere.  Din nou, a avut succes într-o confruntare indirectă, victoria partidului condus de Iliescu făcând din el, în momentul respectiv, marele câştigător al tuturor titlurilor puse în joc: şefia guvernului şi preşedinţia partidului! Ceea ce n-a remarcat dl Băsescu sunt două lucruri: primul - este acela că Năstase, în ciuda faptului că n-a câştigat, nici nu a eşuat niciodată; iar doi - că, sistematic, a avut câştig de cauză în competiţia internă a 'aparatului', pe care a ştiut să-l stăpânească şi să-l manevreze în aşa fel încât să obţină maxim de profit. Anul viitor, Adrian Năstase se va afla - probabil - în faţa primului său examen electoral direct.  Abia atunci vom şti câtă dreptate are (sau nu) preopinentul său, care nici el nu se poate lăuda cu prea multe victorii...