În 2004, înaintea alegerilor prezidențiale, nu puțini erau pesediștii care nu vedeau cu ochi buni candidatura lui Năstase la președinție. Ba dimpotrivă, unii dintre aceștia s-au străduit chiar pentru ca șeful lor de partid să piardă alegerile în fața celui pe care îl credeam a fi un „rău” mai suportabil decât Năstase. Deși toată lumea era de acord că fusese un premier eficient, rezervele vizau în special anturajul său din prima linie, în care pătrunseseră cu suspectă ușurință persoane pe care nici valoarea, nici CV-ul nu le calificau pentru a exercita influență asupra actului de guvernare. „Rezerviștii” considerau că odată transplantat la Cotroceni, acest grup de interese ar fi generat o concurență neloială cu cele din jurul Executivului. Soarta a împărțit însă rolurile altfel, nici PSD-ul și nici Năstase n-au mai obținut ceea ce consideraseră a fi al lor de drept. Apreciat multă vreme a fi fost omul care a deținut, în politica românească, cele mai multe pârghii de putere și care a putut face, o vreme, tot ce a vrut, Adrian Năstase s-a trezit în situația de a cădea în salturi de pe toate piedestalurile pe care singur, sau ajutat de alții, se cățărase. Treptat, în jurul său s-a făcut loc, cei care-i juraseră credință veșnică și-au transferat devotamentul spre alți poli de interese, iar feluritele mașinării s-au pus în mișcare pentru a-l desprinde de putere, de influență, de de autoritate și de prestigiu. Deodată, cel care la o vânătoare secretă din Polonia, la care participaseră toate vârfurile politicii europene, se aflase în centrul atenției, ca translator pentru toate părțile prezente – în absența unor translatori oficiali care n-au avut acces – a constatat că este lăsat să se descurce singur, vechii tovarăși considerându-i compania neproductivă din punct de vedere al imaginii.
Năstase a parcurs deja o bună parte a Canossei sale, desculț, prin pietrișul și mărăcinii politicii. Lumea a mai uitat și ea ce-i reproșa cu vehemență acum vreo trei – patru ani. Pe o scenă populată haotic cu saltimbanci și atitalente, absența sa începe să se resimtă. Candidatura sa pentru postul de președinte al Consiliului Național este un test esențial. Năstase a fost produsul desemnărilor, nu al concursurilor. Va avea acum mai multă șansă, în fața unui activ dezorientat de absența unor autentici poli de putere? Va fi un test esențial nu doar pentru el, ci mai ales pentru partidul care, de când s-a descotorosit de liderii săi istorici, pare să nu se mai regăsească.