Chiar dacă moţiunea nu va trece (la ora când scriu acest articol rezultatul nu este cunoscut) ea va rămâne în istoria acestor prime două decenii ca prima moţiune de cenzură cu caracter popular.

Dacă până acum moţiunile au aparţinut unor partide din opoziţie, de această dată mesajul său a cunoscut o puţină obişnuită acceptare în medii mai puţin angajate politic. Niciodată până acum dezbaterea propriu-zisă nu a fost însoţită de manifestări publice de o asemenea amploare. Dacă ar fi să-i numărăm doar pe cei vreo 3000 de manifestanţi care au înconjurat marţi palatul Parlamentului, fără a-i mai introduce în calcul pe cei care au demonstrat în majoritatea oraşelor de provincie, descifrăm lipsa totală de susţinere a proiectului de măsuri de austeritate al Guvernului Boc.

Nu cred că cineva are naivitatea să creadă că s-ar fi putut trece uşor peste dificultăţile majore ale acestor momente de cumpănă. Guvernul Boc a făcut însă două erori: prima – de a nu ţine cont de alte opinii decât ale sale; iar a doua – formula de „solidaritate” imaginată îi sacrifică pe cei mulţi în beneficiul clientelei politice, la a cărei contribuţie la căpuşarea administraţiei publice PDL-ul nu este dispus să renunţe.

În orice situaţie – şi dacă moţiunea reuşeşte şi dacă nu – acest guvern pierde. Aproape totul. Dar, în primul rând, încrederea publică şi speranţa că ar fi mai capabil să scoată ţara din criză.