Dacă guvernul cădea, moțiunea PSD putea să rămână în istorie ca primul exercițiu constituțional prin care se pune capăt unei guvernări șubrede și inconsistente. Dar guvernul n-a căzut, iar „moțiunea Geoană” nu va rămâne în istorie decât dacă va provoca căderea inițiatorului său. Pentru că aspectul general al chestiunii tocmai acesta este: cum a putut să cadă o moțiune care trebuia - avea toate atuurile - să treacă? Celebru prin „minoritatea” sa, Guvernul Tăriceanu II a trecut un hop peste care nici dacă se făcea frate cu dracul n-ar fi avut cum să-l treacă. Iată însă că după o lună de amenințări și după o zi întreagă de discuții fără rost, guvernul o scoate la capăt, ba putându-se lăuda că, în ciuda celor 18% procente de susținere parlamentară, a primit cadou cu 11 voturi mai mult decât avea nevoie. Un calcul simplu ne arătă că Tăriceanu a primit voturi de încredere de la mai toată lumea, dar în special de la inițiatorii moțiunii - PSD-ul. N–aș băga mâna în foc că printre aceasea nu se află și niscai voturi ale membrilor partidului fost frate, acum dușman de moarte - PD. Și, uite-așa, s-a majorat guvernul minoritar, cu concursul de largă respirație, vorba lui Geoană, al unui Parlament simțitor și nedoritor să încerce emoțiile anticipării unor mandate care mai pot fi ronțăite, liniștit, încă un an și un trimestru. Dar cel mai interesat lucru rămâne acesta: de ce n-a funcționat protocolul secret PSD-PD? De ce l-a negat dl Boc, înainte de vot, întărâtându-i pe aliații de conjunctură? Cum bine zicea dl Văcăroiu - om care, în general, știa ce spune - acordul era încheiat și se și întrezărea frăția PSD-PD, e drept, fără dl Geoană premier. Și uite că n-a ieșit! Să nu fi avut pesediștii drag de un Blaga premier? Să le fi fost teamă că le pune Băsescu sula-n coaste pe cine știe ce temă? Cin’ să știe. Limpede, încă, că social-democrații l-au preferat pe dracul - Tăriceanu, în locul lui tătâne-su - Băsescu, prin neprezentare, e drept. Acum să nu vă închipuiți că Mircea Durul va scoate sabia din teacă și va tăia niscai capete de indisciplinați, care n-au votat cum se zice că ar fi trebuit. Nicidecum! E teatru de ochii lumii: unii vor fi urecheați frățește, alții vor fi ignorați și treaba va merge înainte, cu un premier mult mai simțitor la doleanțele social-democrate și ceva mai exigent cu propriul cabinet, pe care-l va remania ușor, ca să scape de gura lumii măcar până trece noul hop - cel cu bugetul. Căci ce poate fi mai agreabil, vorba dlui Olteanu (cel cu chelie), decât ca atunci când nu ai o majoritate parlamentară proprie să nu existe nici o majoritate parlamentară împotriva ta? Quod erat demonstrandum!