Ziarul personal Octavian Andronic
28 Feb 2020 - 14:01
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Arhiva foto 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Știu cum se face o deturnare de fonduri și n-are cum să fie asta!

-- Marian Vanghelie, primarul Sectorului 5

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

miercuri 07 ianuarie 2004 Nr: 1146

Morală și prințipuri

de Octavian Andronic

"Teodorescu face parte din acea categorie de funcționari care au împânzit guvernul, oameni care au avut în trecut funcții 'interesante' prin administrație și de care actualii guvernanți par a nu se putea lipsi.Sunt oameni în stare să lucreze și fără leafă, dacă e nevoie, numai să fie prezenți în mijlocul operațiunilor care se transformă în decizii instituționale. Teodorescu seamănă, din multe puncte de vedere, cu Păvălache, ca sa luăm exemplul cel mai cuvenit. Din punct de vedere material pare un om făcut - două case pe numele lui și ce-o mai fi pe lângă astea. Are, probabil, și cel puțin o mașină, iar familia nu se poate să nu fie membră prin niscai SRL-uri profitabile. Ca și Păvălache, Teodorescu este "omul care rezolvă totul" și pe care șefii îl recomandă ca fiind demn de toată încrederea, investitorilor care vin să ceară ajutor ca să-și deruleze afacerile într-o Românie însetată de investitori. Ca și Păvălache, Teodorescu ia uneori pe cont propriu procesul de derulare a șpăgii și e greu de pecizat dacă și cum o împarte cu alții. Asemenea operațiuni sunt cel mai adesea confidențiale, dialogurile se poartă prin parcuri sau la masă, cu biletele, pe care autorul are grijă să le rupă după aceea. Fiecare nouă cerere e motivată de faptul că "deasupra" sunt mai mulți cei care trebuie unși pentru ca treaba să meargă strună și, oricum, omul de încredere este primul beneficiar al credulității, sau naivității, sau șmecheriei patentate a solicitantului. Pe masură ce se apropie scadența electorală, se fac auzite voci despre care habar n-aveam că ar aparține unor distinși aleși ai poporului.Treziți brusc din moțăiala de rumorile din partid, aceștia află sau bănuiesc că deasupra capetelor lor planează un mare pericol: acela de a nu mai figura pe viitoarele liste! Dintre toate formele de dependență - de alcool, droguri, medicamente, hrană - dependența de mandat este una dintre formulele cele mai acute. Nu există cetățean care să fi avut șansa de a reprezenta interesele alegătorilor într-una dintre cele două camere, care să nu dorească sa rămână acolo pentru înca cel puțin un ciclu. Mediul, relațiile, privilegiile și onorurile concurează în a crea o stare de bine cu care aproape nimic altceva nu poate fi comparat. De la sonoritatea inconfundabilă a apelativului 'domnu'senator' sau 'domnu'deputat', până la invitațiile insistente de a participa pe la talkshow-uri, cu argumentul că 'fără dumneavoastră emisiunea ar fi un eșec', totul concura în a face din aceasta calitate o veritabila stare.De la o simplă manifestare de cochetărie masculină, sancționată acid de presă în cazul unor iluștri demnitari perindați prin înaltele scaune ale puterii, portul ghiulului s-a transformat într-un însemn al noilor demnități de partid, mai ales în "teritoriu", unde baronii făcuți peste noapte au simțit nevoia să ofere ceva palpabil supușilor lor: simbolul noii puteri și al noii autorități! Să nu se creadă că ghiulul singur este simbolul acestora. Există o varietate de brățări, inele și lănțișoare, care semnifică dependența de o stare materială ilustrată prin semne zodiacale sau simboluri religioase, după aplecarea persoanei într-o direcție sau alta.Noua clasă semi-politică a ghiulangiilor este, precum cea înscăunată de fanarioți, una care respectă ierarhiile: manifestă supunere necondiționată față de cei de deasupra și dispreț total față de cei de dedesubt. Când li s-a cerut să renunțe la giuvaeruri, din rațiuni electorale, au mârâit surd, dar s-au conformat. Le-au lăsat, o vreme în casetele cu bijuterii de familie, ca apoi să le scoată, mai discret, din nou la iveală. Ca pe niște legitimații ale perenității clasei din care fac parte.

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie