Sărbătorirea fostului monarh Mihai I, adaugă o nouă pagină confuză la “cartea albă” a regalității, scrisă pe parcursul celor nouă decenii.
Deși, din perspectiva bunului simț, un asemenea eveniment ar fi trebuit să fie întâmpinat pe fondul unei atmosfere de toleranță și de înțelegere, mai vechi focare de tensiuni au răbufnit și de această dată.
Clasa politică românească a avut poziții contradictorii față de instituția regalității – și când spun asta mă refer doar la perioada de după ’89. Primul contact cu fostul rege s-a desfășurat pe un fond de ostilitate al noilor autorități. Inițiativa cercurilor monarhiste de a forța o întoarcere – prematură – din lungul exil s-a soldat cu un veritabil conflict diplomatic: întors incognito în țară, cu pașapoarte elvețiene, în ajunul Crăciunului 1990, regele a fost fugărit pe autostradă (singura, la acea oră) de poliție și returnat “pachet” la aeroport, de unde s-a întors pe drumul de bejenie spre Versoix. La “comanda” returnării s-au aflat premierul Roman și președintele Iliescu.
Ceva mai bine pregătită a fost vizita din preajma Paștelui 1992. Atunci autoritățile au fost luate prin suspendare de suportul public de care s-a bucurat regele, primit în București pe sub Arcul de Triumf (la inițiativa particulară a unui general de poliție filomonarhist) și omagiat cu intensitate de suporterii săi din opoziția politică.
Aceeași opoziție care, ajunsă la putere în 1997, a ezitat în a adresa regelui o invitație oficială de revenire definitivă în țară. Nici președintele Constantinescu, nici țărăniștii și nici liberalii (de democrați nu e cazul să mai vorbim) nu și-au asumat responsabilitatea unui astfel de gest. A trebuit să mai treacă vreo patru ani până când, în mod surprinzător pentru întreaga clasă politică, președintele Iliescu să facă celebra sa vizită secretă - la o cafea – la Versoix, urmată de invitația oficială de participare la inaugurarea Galeriei Naționale.
În focul eforturilor de câștigare a suportului pentru obiectivele principale ale României – intrarea în NATO și în UE – administrația Năstase a fost cea care a făcut demersurile oficiale de repatriere a regelui și de repunere a sa în posesia câtorva dintre proprietăți.
Gest de efect, în special în afara granițelor. Ba, mai mult, același Năstase l-a însărcinat pe prințul Duda cu o misiune de bunăvoință pe lângă casele regale europene.
Schimbarea din 2005 a adus cu sine și o schimbare la nivel oficial. Relația statului cu Casa Regală s-a răcit treptat, ea dând naștere chiar unor reacții violente din partea actualului președinte.
Absența primilor oameni stat de la manifestările omagiale n-a fost întâmplătoare și ea indică un nou punct de ruptură între o Putere indiferentă și o opoziție interesată mai mult în contracararea puterii decât în recunoașterea rolului istoric al monarhiei. |