Urmează să sosească la București primul-ministru al Libanului, Rafik Hariri, în prima sa vizită efectuată în fostul "est" european. Dl Hariri este unul dintre cei mai bogați oameni din Orientul Mijlociu, averea sa personală - realizată, în special, din activități de construcții - cifrându-se la vreo 3 miliarde de dolari, iar capacitatea sa managerială a fost aceea care l-a adus în fruntea guvernului unei țări ieșite dintr-un lung război distrugător. Pentru că libanezii au simțit, instinctiv, că nu de un politician au nevoie pentru a-și reconstrui țara, ci de un profesionist în ale betonului și hârtiei de calc. Dar, mai ales, de un om care să nu facă să prevaleze propriile sale nevoi înaintea celor ale țării. în cei aproape doi ani de când se află la cârma guvernului, dl Hariri a reușit un salt spectaculos: în timp ce valoarea monedei naționale crescuse de la 3 pentru un dolar, în 1974, la 3.000, în 1992, ea a scăzut acum, miraculos, până pe la 1.600!
Pentru noi, românii, aflați în permanentă căutare de modele, ar putea fi cel libanez unul de referință, după ce le-am ratat, pe rând, pe cele suedez sau japonez? Ar putea, cu o condiție: ca guvernanții noștri să aibă averi personale care să-i scutească și de tentația de a se muta din Drumul Taberei în centru și - poate - să nu fi fost finanțiști. Pentru că - asemeni dlui Hariri - dl Văcăroiu, de exemplu, face și dânsul ce știe mai bine: construiește impozite. |