Modul în care a decurs primul an de colaborare între președinte și primul-ministru nu oferea nici un semn că lucrurile vor lua întorsătura pe care au luat-o în 21 decembrie, cu prilejul manifestărilor dedicate Revoluției. Retras în turnul său de fildeș de la Cotroceni, președintele părea mai preocupat de reconcilierile sale - cu regele, cu Europa Liberă, cu foștii opozanți - decât de evoluțiile lăsate în grija Palatului Victoria. La rândul său, Palatul Victoria considera că, deținând drepturi depline asupra administrării treburilor țării, n-ar trebui să împartă, nici răspunderile și nici succesele, cu altcineva. Practic, Adrian Năstase& Comp. au considerat că separația puterilor în stat trebuie să devină o realitate palpabilă după compromisurile care au caracterizat precedentele guvernări. Ideea decurgea, pe de o parte, din scorul convingător cu care au fost câștigate alegerile, iar pe de alta, din coerența superioară a programului și a echipei. După împărțirea prăzii electorale (președinția impunându-și oamenii atât în guvern, dar mai ales în structurile informative) filosofia care a pus stăpânire tot mai evident pe echipa de la Victoria, în strânsă legătură cu cea de la partid, a fost următoarea: ia să ne mai lase-n pace dl Iliescu și să-și vadă de treaba lui, acolo la Cotroceni și să zică mersi că noi am dus greul alegerilor! Asta și părea să facă dl Iliescu: să-și vadă de treaba lui, ignorând tot mai des puseele de autoritate venite dinspre palatul Victoria (primiri oficiale cu gardă militară - atribut exclusiv al președintelui, reguli noi de protocol, inițiative de politică externă întreprinse fără consultarea celui căruia îi revin prin Constituție etc.) și părând a nu fi preocupat de altceva decât să-și ducă cu bine la capăt un mandat care îi oferă o plăcută revanșă asupra a tot ceea ce a fost nevoit să suporte în precedentele. Numai că ziua de 21 decembrie 2001 a oferit o mare surpriză celor care începuseră să creadă în "cumințirea" sa: în locul unui discurs omagial, asistența a avut parte de o veritabilă filipică ce a lovit exact unde doare mai tare: în establishmentul PSD-ist, în tendințele tot mai evidente de a acapara, odată cu puterea, și beneficiile ei ilicite. Atacând corupția, dl Iliescu a făcut-o la grămadă, amestecându-i pe foști cu actuali și atenționând asupra diversiunii politice care însoțește orice demers de curățire a climatului politic. Discursul prezidențial din 21 decembrie 2001 reprezintă o cotitură în politica românească, dar și în atitudinea președintelui față de un Executiv căruia nu mai este dispus să-i gireze integral acțiunile. Și erorile. Iar faptul că gestul a fost făcut în aceeași zi cu o moțiune de cenzură care atingea aceleași teme nu poate să însemne decât că "anul de miere" a luat sfârșit și că "mielul turbat" de la Cotroceni consideră că nu și-a spus încă ultimele cuvinte. |