Ziarul personal Octavian Andronic
29 Mar 2024 - 14:56
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Liderul echipei și eu creăm un corp comun!

-- Ovidiu Grecea

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

miercuri 28 octombrie 2009 Nr: 2887

Marea trădare națională

de Octavian Andronic

Ceaușescu probabil i-ar fi băgat în tribunal pe cei acuzați de trădare națională, iar justiția sa ar fi rezolvat cazul în trei mișcări, condamnându-i la ani grei de temniță (nu prea se mai dădeau sentințe de condamnare la moarte, iar dacă se dădeau, erau demonstrative, fiind de regulă comutate). Băsescu se mulțumește să-i arate cu degetul, lămurind poporul în legătură cu intențiile lor necurate.

Pe măsură ce apare tot mai limpede faptul că Guvernul Croitoru va cădea și el cu succes la votul din Parlament (încă nu știu pe ce se bazează optimismul unor lideri democrați) Traian Băsescu folosește acest lucru în favoarea campaniei sale. Nu votează Guvernul pentru că vor să domnească instabilitatea, să nu putem discuta cu FMI-ul, să nu ieșim din criză! Ascultându-l, naivii pot să creadă că undeva, pe la Grivco probabil, figuri sinistre cu trăsăturile lui Geoană, Antonescu, Marko și Voiculescu, pun la cale cu cinism un scenariu tenebros. În fond, însă, scenariul – celălalt – avansează exact în termenii prevăzuți. O eventuală votare a cabinetului Croitoru ar da peste cap toată strategia ce a avut ca punct de plecare demiterea lui Nica de către Boc. De atunci încoace, totul s-a desfășurat ca la carte, prilejuind părții „organizatoare” derularea unei campanii agresive la adresa celor care nu vor liniște în țară, care din calcule meschine – păstrarea privilegiilor – se opun Referendumului și îl atacă pe toate căile pe promotorul Reformei politice al cărui unic scop în demersul pentru obținerea unui nou mandat este desăvârșirea procesului început cu alegerile uninominale.

În fond, Traian Băsescu urmărește un singur obiectiv: păstrarea statu-quo-ului până la alegeri și rămânerea comenzilor în mâinile oamenilor săi de încredere, sub înțeleapta conducere a premierului demis Emil Boc. Observator inteligent al limitelor comportamentului uman, Traian Băsescu a înțeles un lucru: că oricât de îndârjită și de concertată ar fi acțiunea declanșată împotriva sa, ea are un punct mort. Iar acesta este constituit de alegerile anticipate. Orice ar crede șefii de partide, parlamentarii nu vor fi dispuși cu niciun preț să renunțe la trei ani de mandat și de privilegii doar pentru a-i crea probleme lui Traian Băsescu. Și atunci vor vota – secret – în favoarea cabinetului ușor remaniat, dar având în componență toate piesele grele actuale, pe care Băsescu îl va trimite în Parlament după eșecul lui Croitoru.

Așa că toată povestea asta cu trădarea națională și cu lipsa de patriotism a coaliției”ad-hoc” este una de adormit copiii. În fond, Traian Băsescu este cât se poate de mulțumit de cum merg lucrurile și de motivele ce i se oferă de a se bate cu pumnii în piept. Nu m-ar mira să verse din nou și câteva lacrimi la căpătâiul interesului național atât de mișelește trădat.

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie