Frigul din ultimele zile ne-a reamintit faptul că iarna nu e departe și că va fi prezentă la întâlnire cu acea punctualitate exasperată a lucrurilor nedorite. Ne-a reamintit, totodată, senzația ce ne intrase în oase în ultimii cinci ani de dictatură, cu o intensitate pentru care nu vor fi suficienți zece ani de termoficare democratică pentru a o uita. Niciodată, poate, în istoria noastră de zonă temperată venirea sezonului rece nu a fost văzută ca acum: o catastrofă ireparabilă. Pe vremuri, veneau turcii, tătarii, rușii. Acum, vine iarna. Poate că, după fierbintea iarnă a lui '89, ar fi trebuit să vedem altfel lucrurile. înainte, ne înnebunea absența alternativei și implacabila condamnare la zero grade de către un sistem în care energia casnică nu ne mai ajungea, din cauza celei industriale. Acum, avem alternativele, însă/costurile lor devin, pe zi ce trece, ucigașe. Ieri, ne omora frigul, azyne omoară costurile lui. Pentru că ceea ce continuă să lipsească e căldura. Ea se pierde sistematic pe traseul indiferenței cronice, al neglijenței și al lipsei de răspundere a "factorilor responsabili". Ca și pe vremea răposatului, ultima soluție pare a fi aceea de a mai pune o haină... |