Instituția prefecturii a (re)apărut după alegerile locale din 1992. Până atunci, Capitala avusese primari-prim secretari, primari ajunși în fuga revoluției în cabinetul 1 al urbei, primari numiți de autoritățile mai mult sau mai puțin provizorii. Când Halaicu a obținut funcția de primar prin scrutin, în fața lui Cazimir Ionescu, fostul administrator de până atunci al urbei, dl Doru Pană, a devenit prefect provizoriu. N-a stat prea mult într-o funcție despre care nimeni nu știa încă mare lucru. Doar până în toamnă când, în urma alegerilor legislative s-a instalat Guvernul Văcăroiu, care a numit primul prefect în persoana profesorului Vâlceanu. Acesta a stat, cuminte, în banca sa, patru ani, nelăsând în urmă nici resentimente și nici regrete. L-a urmat, în 2000, profesorul țărănist Iordan, rămas celebru prin directiva de a se arbora drapelul național 'în bernă', cu prilejul nu știu cărei sărbători, precum și prin alte câteva gafe în a căror realizare îl ajuta și vârsta. Cel de-al patrulea prefect de București a fost unul aproape... invizibil. Un domn pe nume Florin Luican, pe care nu se știe exact pe unde l-a găsit dl Cozmâncă (sau, nu se știe de cine i-a fost recomandat cu multă căldură), și despre care nu se știe exact nici ce-a făcut în anul în care s-a aflat într-o funcție cu care n-avea nimic comun. A trebuit să treacă ceva timp până când administrația s-a lămurit că în fața buldozerului Băsescu trebuie plasat un personaj ceva mai solid. Alegerea dlui Gabriel Oprea, s-a dovedit a fi una dintre puținele numiri inspirate. General de justiție, cu o formație solidă și disciplinată - fără a fi cazon, dl Oprea a reușiut deja să facă din instituția Prefectului ceea ce trebuia aceasta să fie: nu o capcană șicanatoare pentru un primar incomod, ci un reper de stabilitate și de legalitate. Unii - mai puțin obișnuiți cu ritmurile sistemului din care vine generalul, rezistă mai greu și promit să clacheze. Alții chiar au clacat. Treaba merge, însă, mai departe. Nimeni nu e de neînlocuit - consideră prefectul. Nici chiar el - iar acest lucru îl ajută să facă mai bine față unei funcții cu ereditate incertă. Dl Oprea nu este singular. Mai sunt prin țară câțiva colegi de-ai domniei sale - pe la Timiș, Mureș, Vrancea - care dau semne să fi înțeles mai bine decât alții că prefectul tinde, trebuie să tindă, să fie 'mai mult ca prefect'. În sensul bun, legal, adică. |