Sulfina Barbu, numită mai deunăzi ministru al Muncii (etcetera) este cel de-al 6-lea titular al acestui portofoliu de când puterea portocalie – cunoscută la debutul său drept “Alianța D.A.” – a preluat puterea în România spre a conduce țara spre cele mai înalte culmi ale traiului bun. Nu întâmplător, ministerul care monitorizează evoluția acestui indicator, a fost cel mai zguduit de diversele seisme politice.
Când fostul pesedist Marian Sârbu i-a predat democratului Gheorghe Barbu ștafeta, lucrurile păreau că se îndreaptă spre standardele europene. Șirul de ajutoare de tot felul, inițiate electoral de PSD, a fost continuat într-o veselie, de nu mai era român care să nu beneficieze de așa ceva. Nici măcar cutremurul despărțirii PNL de PD, din 2007, nu a stopat cursul. Barbu i-a predat ștafeta lui Paul Păcuraru, iar acesta, în 2008, a lăsat-o în locul său pe Mariana Câmpeanu, însă doar pentru cele mai scurt mandat de până în prezent: mai puțin de trei luni.
Revenirea în fruntea ministerului a lui Marian Sârbu a reactivat speranța că, în fața amenințărilor crizei, se va putea reacționa cu ceva mai mult profesionalism. N-a fost să fie, pentru că fragila alianță dintre democrați și social-democrați s-a făcut țăndări și la lista amatorilor s-a mai adăugat și interimatul inginerului Pogea. După formarea noului Guvern Boc (nu se mai știe exact al câtelea), portofoliul buclucaș a fost preluat de un specialist - Șeitan, care însă avea obiceiul să vorbească mai mult decât trebuie și – mai ales – despre ce nu trebuia – așa încât a fost pus pe lista remanierii din septembrie 2010.
În locul său a venit un băiat cumsecade, de prin nordul țării, cunoscut sub numele original de Nelu Ioan (și Botiș) care a trudit și el o perioadă să-și îmbunătățească nivelul de trai pe bază de fonduri europene. Prins cu mâța-n sacul cu euro, și-a dat demisia, iar la cârma Muncii a venit cel mai aerian dintre toți miniștri de până acum: povestitorul Lăzăroiu, eliberat cu schepsis de la Cotroceni, cu ceva timp mai înainte.
N-are rost să mai vorbim acum despre ce trăznăi a făcut sociologul nostru, de și-a ridicat în cap tot partidul din care nu făcea parte. Importat este că postul a devenit din nou vacant și s-a declanșat bătălia internă între refuzații din alte runde. Între aceștia, cu siguranță că cea mai mai frustrare a încercat-o veterana Sulfina Barbu, cea aruncată la gunoi de Tăriceanu și nerecuperată nici la alianța cu PSD și nici la remanierea din 2010. De data aceasta, însă, a câștigat partida, chiar dacă mediul nu prea are de-a face cu prefectura Muncii. La urma-urmelor, miniștrii ar trebui să fie politici, nici nu li s-ar cere să aibă habar de domeniu dacă au în subordine echipe profesioniste. La noi e însă o “modă” la care nu renunță nimeni: fac pariu că nici doamna Sulfina, care-și va aduce, pe rând, oamenii cu care a lucrat la Mediu, să facă politica muncii. M de la Mediu e doar identic cu cel de la Muncă. |