Scăpat, finalmente, de grija anticipatelor, premierul Tăriceanu și-a petrecut week-endul la malul mării, în apartamentul său (de bloc) de la Năvodari, unde i-a reparat motocicleta fiului cel mare, a făcut ordine în casă, s-a plimbat pe plajă amestecându-se printre oamenii ''normali''. Cine l-a văzut, a remarcat la el o descărcare de povara ultimelor șase luni, o eliberare pe care părea că și-o dorește.Călin Popescu Tăriceanu, după părerea mea, nu și-a dorit funcțiile și responsabilitățile pe care le-a avut în ultimul an. Structural, el nu este un om de aparat, un activist. Are mai mult trăsăturile unui om liber, obișnuit să asume sau să renunțe la acele lucruri care nu îi conferă confortul la care ține.
Pentru el politica a fost, mai degrabă, un hobby sau paleativ care uneori l-a ajutat în afaceri iar alteori l-a incomodat. Primul să experiment executiv n-a fost un succes. Ba din contră. Funcția de ministru al Industriei și Comerțului a părut să-i depășească, la vremea respectivă, capacitățile manageriale de tip executiv. Dealtfel, a și făcut parte din primul val de remaniere, după o carieră ministerială de-a dreptul meteorică.
Mult mai bine s-a descurcat dl Tăriceanu în afaceri, unde a reușit să-și construiască un business solid cu consecințe directe în topul milionarilor. El rămâne, cel mai bogat (cu acte) premier dintre cei care s-au succedat până acum pe la Palatul Victoria și, cu siguranță, cel mai bogat membru al actualei formule executive.Cum spuneam, dl Tăriceanu, n-a părut prea afectat de decizia pe care - spun gurile rele - ar fi fost nevoit să o ia. Ba din contră. Și pentru asta există două explicații.
Prima, că s-ar fi săturat de aventura executivă. De atitudinea supusă față de impetuosul său șef de la Cotroceni. De hachițele cu dus și întors ale acestuia. De constrângerile guvernamentale care te obligă, în loc să te plimbi cu Porsche-ul la Snagov sau cu motocicleta la Șosea, să te încalți în cizme de cauciuc și să bați coclaurii inundați de viituri, ascultând reproșuri și întrebări incomode. De disputele interminabile dintre membrii partidului său, tot mai enervat de agresiunile membrilor partidului lui Băsescu și de tupeul acestora.
Cea de-a doua explicație ar putea consta în versiunea oficială a demisiei: saturarea de hărțuielile reminescențelor pesediste și de șantajele aliaților minoritari, permanenta târguială pe posturi și grija de a nu-ți lipsi parlamentarii la vot. Și în convingerea că suportul popular este atât de puternic încât alegerile nu vor constitui decât o formalitate în obținerea unei majorități confortabile care să aducă după sine și rezolvarea problemei președinților Camerelor și a atitudinii CSM-ului sau a Curții Constituționale.
Pentru prima variantă există soluția unui alt premier, pe care Băsescu îl va trage la sorți între Stolojan (care e, totuși, liberal) și Blaga. Pentru cea de-a doua soluție e tot Tăriceanu - și atunci liniștea dinaintea furtunii a premierului pare explicabilă.
Singurul element care iese din calcul este reacția reală a electoratului față de această schimbare intempestivă care-l cheamă din nou la urne în plin sezon de scumpiri și catastrofe naturale.
|