Șpaga este un sport național care s-a derulat în umbra vieții publice, având însă notorietatea sa certă, campionatele și campionii săi, chiar și cifra de afaceri care adeseori a concurat valori din unele ramuri ale economiei naționale. Ținută în frâu, oarecum, de miza redusă (cât să câștigi, în comunism, nu era problema - problema era ce puteai să faci cu banii, mai ales cei iliciți), cât și de strictețea controlului (securitatea, atunci când nu era parte interesată, cenzura cu strictețe bursa neagră) înainte de '89, șpaga a cunoscut o veritabilă înflorire după. A concurat și mai concurează economia națională, ca una dintre componentele de bază ale economiei subterane și cunoaște o mare diversitate de forme și de domenii în care reglează, în interesul grupărilor implicate, procese pe care statul nu mai reușește, neavând nici instrumentele legale necesare și nici autoritatea. Datorăm șansa negeneralizării acestui cancer nu instituțiilor abilitate, ci presei și unei părți a societății civile. În ciuda unor interese specifice centrifuge, presa, în ansamblul său, s-a dovedit și se dovedește un regulator sensibil al corupției. Semnalele sale au obligat, nu odată, poliția și justiția să intervină și să sancționeze manifestări flagrante, unele aducând atingeri chiar siguranței naționale. Dincolo de acest aspect, nu este pentru nimeni un secret că nici chiar mass-media nu a scăpat flagelului. Și în presă există oameni necinstiți, și în presă unii doresc să-și atingă scopurile cu orice preț, marile diversiuni sunt montate și propulsate prin presă. Niciodată însă, ca până acum, în inițiativele comerciale având drept vehicul presa, invitația și promovarea incorectitudinii n-a fost atât de vădită, atât de "pe față". Publicații și posturi își propun fără nici o jenă să dea "liber la șpagă", ca o formă de protest - probabil - față de cei care n-o zic, dar o fac. Și față de o societate, în general, care mai are naivitatea să creadă în cinste și în corectitudine. |