Astăzi se împlinesc 14 ani de la primele alegeri libere, după o jumătate de secol de regimuri totalitare în România. Atunci, în 90, 20 mai a căzut într-o zi pe care scepticii au descoperit-o ca fiind Duminica Orbului.După 14 ani se poate pune mai multă speranță în a găsi răspunsul corect la întrebarea: ce fel de zi a fost aceea? Una a clarviziunii sau a ignoranței? A speranței sau a decepției?Evident, la orice întrebare se pot da un număr variabil de răspunsuri și toate pot fi, în sine corecte. Depinde de unghiul în care este privită problema.Pentru majoritatea zdrobitoare a românilor, 20 mai a fost o zi a speranței și a revanșei față de un sistem care îi redusese la postura de simple marionete. Oamenii au avut atunci sentimentul (poate pentru prima și ultima dată) că istoria depinde de ei și că viitorul poate căpăta conturul dorințelor lor. Așa se și exprimă entuziasmul cu care au purces la a-și exercita acest drept și probabil c ă nimeni dintre cei care s-au aflat atunci pe baricadele opțiunii libere nu va uita cozile interminabile din fața centrelor de votare. A fost, probabil, o prezență la vot neînregistrată nici în timpul dictaturii, când procentele date publicității se apropiau de nivelul absolut!Orbirea a fost una dintre principalele concluzii ale scrutinului. Procentajele înregistrate neobișnuite în sistemele electorale democratice au ridicat semne de întrebare în special din partea minorității care se considera frustrată de roadele Revoluției. Era nucleul Pieții Universității, care după o demonstrație în forță de mai bine de o lună refuza să accepte faptul că amploarea spectacolului nu se regăsea în procentele electorale.Dincolo de aceste priviri partizane, alegerile din 1990 pot constitui un excelent prilej de nostalgii prin faptul că au fost în comparație cu ceea ce avea să urmeze un moment fast de decență și de bun simț. Cu mici excepții, aproape inevitabile, campania a fost una civilizată. Civilizat a fost și numărul de candidați înscriși în competiția prezidențială doar 3 iar confruntarea lor finală, de pe televiziune, poate rămâne cu succes într-o antologie a decenței și a deferenței. Cel puțin pentru asta, aniversarea merită să fie sărbătorită, dacă nu pentru faptul că a constituit primul exercițiu real, adevărat, de democrație. |