Ziarul personal Octavian Andronic
17 Dec 2018 - 11:53
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Arhiva foto 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Această economie subterană produce bani, dar nu bani legali, ci bani negri!

-- Traian Băsescu, președintele României

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

vineri 21 iunie 2002 Nr: 657

Justiția ca tarabă

de Octavian Andronic

"Lex S.R.L.", sau "Justiția S.A.", sau "Sentința PROD" s-ar putea numi "societatea" pe care doamna ministru Stănoiu ar trebui să o înscrie la Registrul Comerțului, beneficiind de facilitățile "Ghișeului unic".   Cel puțin asta apare din ceea ce ne relatează, aproape zilnic, ziarele.  Instituția dreptului s-a transformat, sub ochii noștri, într-o tarabă de la care fiecare, oferind prețul potrivit (fiecare om are un preț, nu-i așa? Deci și fiecare magistrat!) poate obține câștig de cauză, indiferent, sau mai ales dacă este vinovat sau dacă nu are dreptate.   Prețul - ca în orice economie de piață - variază.  După conștiința și nevoile omului.  De la câteva sute de dolari, la câteva sute de mii.  N-avem încă (sau nu știm noi) și conștiințe de milioane (de dolari).  Deocamdată, lideri în topul corupției, par a fi cei de prin nordul țării.  Să nu ne lăsăm, însă, înșelați de aparențe.  Pe-acolo - Cluj, Oradea, Satu Mare - s-au dat în vileag, cu sprijinul mituitorilor nesatisfăcuți, cele mai multe cazuri.  Precum cel al judecătorului Adrian Popa.  Care a cerut 20.000 de dolari, pentru a pune în libertate un infractor.  Culmea-culmilor, la primele cercetări, judecătorul nu zice că n-a luat bani, că e o invenție, o calomnie, ci că a primit... doar 1.500, și că restul i-au luat colegii lui, tot judecători!  S-auzi și să nu-ți vină să-ți crezi urechilor!  Din nefericire, aceasta e realitatea.  Justiția - adăugându-i și poliția și procuratura - pare să fi devenit capul de lance al corupției.  Al unei corupții cu atât mai nocive, mai periculoase, cu cât pune sub semnul întrebării însuși fundamentul unei societăți democratice: domnia legii!  Or, unde nu e lege, nu mai e nimic.  Iar pierderea încrederii publicului - copleșit și bulversat de avalanșa de dovezi că justiția lucrează ca o tarabă - va avea consecințe nefaste pe termen lung.  Odată pierdută, încrederea se recapătă incredibil de greu.  Generații de magistrați cinstiți vor continua să poarte povara suspiciunii, chiar și atunci când o majoritate corectă va reuși să impună eliminarea celor incorecți.  O povară pe care o vom suporta - nemeritat - cu toții.

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie