Unul dintre leit-motivele comentariilor referitoare la justiție, după Revoluție, a fost acela că magistrații trebuie să beneficieze de venituri legale suficient de consistente, pentru a nu fi tentați să se lase mituiți de către cumpărătorii de “dreptate”.
Cursul evenimentelor a fost în această direcție. Magistrații au fost printre primii bugetari cărora li s-au mărit – considerabil – lefurile. Și cum pofta vine mâncând, nu au pregetat să își acorde singuri o serie de privilegii, în postura paradoxală de judecători ai propriilor cauze în conflict deschis cu statul.
În mod nu cu totul surprinzător, actul de justiție nu a devenit mai corect. În nu puține cazuri, unele clar dovedite, tentațiile au continuat să se manifeste, iar judecătorii cu lefuri de invidiat, de peste 10.000 de euro pe lună – de 20 de ori mai mari decât un salariu mediu – au continuat să primească bani și favoruri pentru a înclina balanța justiției în favoarea solicitanților. Nu este deloc nefiresc faptul că în topul încrederii românilor în instituțiile statului, Justiția ocupă un loc modest, în mentalul public stăruind sentimentul că aceasta seamănă mai degrabă cu o tarabă la care se negociază prețul sentințelor.
Recentul scandal în care sunt implicate mai mulți înregistrați de la cel mai înalt for – Înalta Curte de Casație și Justiție – nu face decât să confirme această percepție. Dacă o persoană precum doamna Gabriela Bârsan, șefa Secției Contencios și soție a unui înalt magistrat european – soțul său fiind judecător la CEDO – se pretează la a primi cadouri și servicii pentru a da soluții favorabile unui om de afaceri cu probleme, ne închipuim ce se întâmplă mai jos. Ne imaginăm și ce mușuroi de interese reprezintă o instituție în care cei care poartă răspunderea pentru climatul de cinste și corectitudine își avertizează colegii suspectați că telefoanele le sunt puse sub urmărire – aceștia fiind chiar cei care semnaseră mandatele respective.
După episodul “Voicu”, în care au fost implicați mai mulți judecători ai aceleiași instanțe, episodul “Bârsan&Co” ne oferă tabloul sugestiv al unei instituții profund marcate de necinste și de lipsă de onestitate profesională, confirmând, dacă mai era nevoie, acuzele și suspiciunile exprimate de instituțiile europene, care ne condiționează deplina integrare în structurile sale de rezolvarea acestei grave probleme. |