Partidul Conservator a propus, prin președintele său, o măsură radicală: izolarea Partidului Democrat. Lipsirea sa de aliați, ca o măsură de represalii împotriva unei atitudini tot mai agresive și mai hrăpărețe, de profitor unic al beneficiilor guvernării. Justificată pe fond, inițiativa conservatoare nu are prea mari șanse de reușită. În primul rând, pentru că scena politică este extrem de fluidă, alianțele și mezalianțele succedându-se într-o logică ce ține doar de beneficiul prezent și de interesul de grup. Consecvența nu este una dintre calitățile de frunte ale politicianului român. Și nici interesul general. Procese de izolare s-au mai manifestat, dar ele nu au fost rezultatul unor demersuri organizate, programatice, ci al unor realități ireconciliabile. Cel mai izbitor model de izolare l-a oferit, consecvent, PRM-ul. Programul său ideologic, metodele electorale l-au separat net de celelalte formațiuni. Cu excepția unei scurte perioade de sprijin guvernamental acordat Executivului condus de Nicolae Văcăroiu, PRM s-a aflat tot timpul într-o opoziție specială, singulară. Nici alături de 'istorici', nici alături de PDSR-PSD, Vadim nu a fost perceput ca componentul unui 'arc de opoziție'. Ba, chiar, în intervalul 2000-2004 am avut de-a face cu două Opoziții distincte, cu interese și obiective diferite, ceea ce n-a făcut decât să consolideze poziția partidului-stat. PSD-ul, la rândul său, a fost izolat și în 1996, când a avut, totuși, cel mai mare scor electoral, dar n-a avut parteneri cu care să meargă la guvernare, și nici în 2004 când situația s-a repetat. Cu izolarea PD-ului este o altă poveste. Partidul Democrat a fost și este partidul Președintelui. Președintele, la rândul său, este președintele democraților, nu și al liberalilor, ungurilor sau conservatorilor. Atitudinea lui Băsescu, preluată și amplificată de Partidul Democrat, a condus spre o continuă situație de izolare. Practic, președintele este cel care, prin poziția și atitudinile sale, este cel care izolează Partidul Democrat, nu doar în contextul general politic, ci chiar în sânul Alianței care a câștigat alegerile cum le-a câștigat. Din acest punct de vedere apelul conservator nu este doar superfluu, dar el poate să aibă și un caracter de semnal programatic. Într-un peisaj politic în care nimeni nu se are bine cu nimeni, doar 'toți împotriva unuia' mai poate fi un semnal detectabil.
|