Nimic mai straniu decât această preocupare, patologică, a membrilor unor paride de la noi față de binele celorlalte!
Iată-l, de pildă, pe dl Boc, extrem de îngrijorat de perspectiva ca PSD-ul să-l numească pe Adrian Năstase candidat la Președinție pentru viitoarele alegeri: opinia publică va avea un șoc, zice Boc, mai grijuliu ca niciodată pentru sănătatea publică!
Cu alte cuvinte, PSD-ul ar avea de suferit în acest fel, riscând să piardă alegerile datorită șocului public!
Ai zice că în fundul sufletului - și nu numai - dl Boc este un fan al PSD-ului, căruia nu-i dorește decât binele.
Pe de altă parte, social-democrații și liberalii sunt foarte îngrijorați de efectul negativ pe care ar putea să-l aibe suportul declarat al președintelui Băsescu pentru PD-L.
Această grijă părintească n-ar face decât să micșoreze șansele democrat-liberalilor de a veni la putere pe cont propriu, iar chestia asta crează o mare neliniște în rândul celorlalți politicieni.
Spun că este o preocupare bolnăvicioasă pentru pentru că în termeni realiști, sinceri, orice defecțiune, nesincronizare, direcție eronată în cadrul unui partid n-ar trebui decât să-i bucure pe cei care pot trage avantaje dintr-o astfel de situație. Băsescu este preocupat de faptul că posibilul său cuscru, Hrebenciuc, are o faimă proastă și poate atrage reacții negative la adresa PSD-ului. Foarte bine! Asta n-ar fi decât în avantajul PD-L-ului său. În locul lui aș zice chiar: Bravos. Hrebenciuc e mare și tare, cel mai valoros politician al PSD-ului. Sau, tot Băsescu nu contenește să acuze influența negativă a lui Iliescu asupra paridului. Și ce-i cu asta? Dacă face PSD-ul să scadă în sondaje și la vot, n-au decât să-l facă președinte pe viață!
În fond, este vorba despre un fariseism de proastă calitate. Neavând prea multe argumente în favoarea propriilor lor formațiuni, politicienii joacă teatrul binelui național. Dacă s-ar face o statistică s-ar vedea că cel puțin 75% din tematica declarațiilor sau conferințelor de presă ale diferitelor partide se ocupă cu problemele interne ale altor formațiuni. Eu iau ca exemplu alegerile locale: niciuna dintre entitățile implicate nu a procedat la o analiză de fond a propriului eșec: pentru că un maxim de 25 - 30 de procente nu poate reprezenta un succes. S-au "tăiat" câteva capete, de formă (capete repuse la loc prin realegeri interne) iar greul artileriei s-a dezlănțuit spre demascarea tertipurilor și a neajunsurilor celorlalți. Totul îmbrăcat în falsa grijă pentru binele acestora.