Ziarul personal Octavian Andronic
30 Mar 2020 - 18:35
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Arhiva foto 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Și-și!

-- Adrian Năstase, răspunzând la întrebare: "Demisie sau demitere?"

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

marți 09 august 2005 Nr: 1646

Interesele economice și dezinteresul de partid

de Octavian Andronic

Curioasă manieră de lucru au bravele noastre servicii secrete. Pe deoparte, îi trimit prin curier special, în plicuri sigilate, președintelui, note informative în care avertizează împotriva legăturilor periculoase ale unora dintre membrii guvernului cu cercuri de interese economice suspecte. Pe de alta, atunci când li se cere, îi trimit și primului-ministru, tot prin curier special și în plic sigilat, note în care-i spun să stea liniștit pentru că 'organele de specialitate' n-au depistat nimic suspect în contactele pe care membrii guvernului le au cu reprezentanții unor cercuri de afaceri.
Și, de aici, 'conflictul' între palate, din care reiese că în ciuda faptului că președintele este neliniștit de orice mișcare ce ar putea reface un 'sistem ticăloșit', pe premier îl doare undeva - într-un loc neprecizat - acest lucru.
Ca deobicei, realitatea este pe undeva pe la mijloc. În sensul că semnalele pe care le transmit, de regulă, serviciile, au o mare doză de subiectivitate. Trasul cu urechea nu este una dintre cele mai precise și mai de netăgăduit operațiuni. Nici sursele de care se uzează, nu sunt dintre cele mai demne de încredere. Există o îndelungă tradiție în domeniu conform căreia în jurul unui pachet de 10%  informații reale sau aproape reale se brodează alte 90% supoziții și bănuieli care îmbracă tema respectivă până a-i da înfățișarea de caz tratat cu vigilență. Dacă nu asta, ce altceva ar avea de făcut serviciile? Ele nu sunt obligate să-și demonstreze aserțiunile, să le dovedească. Asta-i treaba altor instituții. Ele trebuie să tresară când aud câte-o chestie mai gogonată și să-i tragă de mânecă pe cei care trebuie să asigure controlul efectiv.
Pe de altă parte, tipul de informare adresată Executivului are cu totul alte caracteristici. Pe bună dreptate, uneori nu poți să-i spui premierului ce-i spui președintelui. Cum adică: să semnalez că între un vicepremier și șeful unei veritabile corporații există relații, când respectivul șef este și șeful de partid al vicepremierului? Și să-ți închipui că acesta își va ține gura atunci când este vorba de informații folositoare businessului propriu sau de grup? Sau că un ministru, al economiei să zicem, nu discută nici cu amanta programul de privatizări din domeniul de care se ocupă, pentru a nu deveni victima unor influențe? Sau că un alt ministru aruncă el, așa, de dragul impresiei, evaluări referitoare la producții (agricole, să zicem) fără a transmite un semnal importatorilor care-i împărtășesc opțiunile politice? Sau că un alt ministru care pregătește un set de măsuri fiscale le ține sub obroc ca nu cumva să le afle înainte de termen partenerii săi de tranzacții bursiere reușite de până mai deunăzi?
Sunt, desigur, simple supoziții, fără fundament. Nu cred, asemenea dlui Tăriceanu, că vreun membru al guvernului are altceva în cap decât propășirea poporului român și a economiei naționale, uneori chiar în dauna interesului propriu sau de grup. Dar ce te faci când ai un președinte suspicios și niște servicii atât de dornice să-i facă pe plac, oferindu-i informații confidențiale, demne de toată încrederea?

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie