Un distins şi respectat finanţist, care ocupă o poziţie importantă în sistem şi care mă onorează cu prietenia şi încrederea sa, îmi împărtăşea, recent, într-o conversaţie informală, opiniile sale despre situaţia prezentă şi, în special, despre deprecierea leului. Ce se întâmplă cu brava noastră monedă naţională care, până la anunţul Curţii Constituţionale, rezistase eroic asalturilor speculative?

Deprecierea bruscă a leului nu a constituit o surpriză pentru cei din branşă. Oricum, leul era „subvenţionat” ca să zic aşa, prin operaţiunile efectuate de Banca Naţională care utilizează în acest scop rezerva valutară. Deprecierea leului va continua, treptat, până la aşezarea sa pe un curs care să reflecte mai exact starea economiei naţionale. Nu avem, în mod evident, o economie de 4,3 lei la euro, cu atât mai puţin în condiţiile crizei actuale. Cursul va continua să crească în favoarea euro probabil până în jurul valorii de 5 lei, aprecierea monedei europene urmând a se situa în jurul unui procent de până în 10% faţă de cursul actual. Apoi se va produce o stabilizare, cel mai probabil de la debutul anului viitor şi aceasta va fi baza pe care se va opera apoi în mod curent.

Evident, nimeni nu e profet în ţara (sau în banca lui) însă aceste evaluări poartă pecetea realismului – cel care lipseşte aproape sistematic din luările de poziţie din ultima vreme ale reprezentanţilor autorităţilor.

Discuţia purtată cu interlocutorul meu a vizat şi o altă chestiune: cea a pensiilor. Decizia Curţii Constituţionale este corectă pe fond, însă problema pensiilor rămâne una spinoasă, nu doar pentru România. Criza n-a făcut decât să accentueze decalajul continuu dintre numărul pensionarilor, pe fondul creşterii speranţei de viaţă şi declinul natalităţii - recte al numărului scăzut al noilor angajaţi plătitori de taxe care susţin prin cotizaţiile lor masa pensionarilor actuali. Cei aflaţi în exerciţiul funcţiunii nu vor mai putea face faţă sistemului actual de pensii şi rezolvarea acestei situaţii va da mari bătăi de cap majorităţii statelor europene, chiar a celor dezvoltate. Privită din această perspectivă, coroborată cu următorii ani de „mocirlire” economică, decizia „salvatoare” a Curţii Constituţionale are o valoare relativă. Deasupra capetelor pensionarilor României – câţi vor mai rămâne după catastrofele naturale şi politice în curs – atârnă ameninţătoare „sabia lui Damocles” de care se va servi oricare dintre viitorii premieri pentru a tăia 15, 20 sau – cine ştie? – 24% din pensiile românilor.