Cu precădere în deceniul trecut, „imaginea” a fost una dintre obsesiile noastre naționale: cum să facem pentru ca străinătatea să nu ne perceapă eronat, pe baza unor excepții. În baza acestei obsesii s-a declanșat o notabilă campanie de promovare a imaginii, prin felurite metode.
Una dintre acestea a fost cea a Târgurilor și Expozițiilor internaționale. După câteva eșecuri jenante – la Roma, Sevilla și alte câteva locuri – discuția a fost abordată cu mai multă seriozitate, așa încât Expoziția Mondială din 2000 de la Hanovra s-a transfornat într-un succes memorabil. Nu numai că pavilionul României a fost unul dintre cele mai originale, dar și programul – susținut pe parcursul a patru luni – a reușit să prezinte o față a României pe care străinii n-o cunoșteau: cea a autenticelor valori culturale, a inteligenței și destoiniciei practice, a universului spiritual a unui popor aflat mai mereu la răscrucea istoriei. Au contribuit la acest succes disponibilitatea guvernului, copleșit de nenumărate probleme, dar care a reușit să numească din timp un comisar general al Expoziției, care a virat la timp banii necesari și care a susținut în permaneță acțiunea. Pavilionul a fost vizitat de politicieni de la putere și din opoziție, solidari măcar în acest moment cu interesul național. Niciodată vreo altă manifestare similară nu s-a bucurat de un succes asemănător. Dar odată cu închiderea EXPO, ne-am revenit în matca vechilor obiceiuri: exponatele și dotările n-au putut fi repatriate decât după vreao doi ani, pentru că nu s-au găsit bani de transport. Pavilionul a fost ambalat și adus acasă, urmând să fie remontat într-un parc științific. Ambalat a rămas până în ziua de azi, iar exponatele, aparținând diverșilor artiști invitați – zac și azi în containere ce nu pot fi deschise pentru că nu s-a plătit TVA-ul. Următoarea expoziție mondială, cea din Japonia, din 2005, a mai păstrat câteva dintre lucrurile bune din 2000: numirea unui comisar general și subordonarea către Ministerul de Externe. În ciuda depărtării, a vut un ecou notabil.
Revenirea la nivelul catastrofal de dinainte de 2000, s-a produs anul acesta: la Zaragoza, după aproape o lună de la deschidere, pavilionul României nu e gata. Ministrul Mediului, Korodi – care a preluat de la Externe responsabilitatea – a încredințat unui SRL de buzunar, de pe la el de acasă, sarcina amenajării. În 2000, pavilionul României a rezultat dintr-un concurs internațional, care a fost premiat de organizatori. Iresponsabilitatea și neglijența își recâștigă drepturile, făcând ferfeniță o imagine niciodată suficient de bine lustruită pentru a ne reprezenta cu decență. După Roma și Sevilla au căzut – datorită semnalelor presei – niște capete mai mici. De data aceasta ar trebui să cadă chiar capul ministrului care n-a fost în stare (sau n-a dorit?!) ca la Zaragoza să ne prezentăm cu decența necesară.
P.S. Comisarul numit de Korodi – fostul său consilier – și dat afară după începerea scandalului, n-a catadixit să-i consulte pe foștii comisari de la Hanovra și din Japonia, ca să afle măcar cu ce se mănâncă chestia asta. Fiecare prost crede că lumea începe cu el.